Proiect de lege privind persoanele cu handicap: Acestea vor avea dreptul să închirieze o locuinţă socială chiar dacă au înstrăinat o proprietate înainte de a căpăta handicapul

Comisia de administraţie publică din Senat a adoptat, marţi, un raport de admitere unei propuneri care acordă dreptul persoanelor cu handicap de a închiria o locuinţă, chiar dacă şi-au înstrăinat casa înainte de instalarea handicapului.

Urmărește
898 afișări
Imaginea articolului Proiect de lege privind persoanele cu handicap: Acestea vor avea dreptul să închirieze o locuinţă socială chiar dacă au înstrăinat o proprietate înainte de a căpăta handicapul

Proiect de lege privind persoanele cu handicap: Acestea vor avea dreptul să închirieze o locuinţă socială chiar dacă au înstrăinat o proprietate înainte de a căpăta handicapul (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Propunerea legislativă pentru completarea articolului 20 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap îl are ca iniţiator pe senatorul UDMR Cseke Attila şi a primit, anterior, aviz favorabil din partea comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi.

Proiectul de lege îşi propune să reglementeze situaţiile de excepţie din legea 448/2006.

Astfel, potrivit motivării iniţiatorului, există cazuri în care o persoană, înainte de a fi intervenit starea de handicap, să fi deţinut o proprietate personală, pe care ulterior să o fi înstrăinat, iar legea acordă posibilitatea acestor persoane de a închiria locuinţe sociale.

Prin legea 448/2006, autorităţile publice au obligaţia de a lua măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate în cazul persoanelor cu handicap, pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului public ori unităţilor administrativ-teritoriale.

Aceeaşi lege prevede că persoanele cu handicap au dreptul la acordarea unei camere de locuit, suplimentar, faţă de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuinţele care aparţin domeniului public sau privat al statului.

În plus, persoanele cu handicap sunt scutite de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt în folosinţa acestor persoane.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice şi va intra în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici