Meteorologii avertizează că până duminică dimineaţă, la ora 06.00, atunci când expiră codul portocaliu de ploi torenţiale, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40-50 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.
Se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină de medii şi mari dimensiuni.
În paralel, este în vigoare şi o avertizare meteorologică cod galben de vijelii. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorolgie, în nord-vestul şi estul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului, vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Până marţi dimineaţă, este în vigoare şi o informare meteorologică ce vizează manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate. Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-50 l/mp.
Alertă hidrologică în patru judeţe din Moldova, în ziua în care Papa Francisc merge la Iaşi
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o alertă cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui şi Bacău, în ziua când Papa Francisc vizitează capitala Moldovei.
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Cricovul Sărat – bazin superior şi mijlociu, Bârlad – bazin superior, Bârlad – afluenţii de dreapta din bazin mijlociu si inferior, pentru bazinele hidrografice aferente judeţelor Neamţ, Iaşi, Vaslui şi Bacău.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Bârlad – bazin superior, Racova, Tutova – bazin superior şi mijlociu.
Alerta hidrografică este valabilă până la ora 18.00.