Cursa aeriană Sibiu – Nurnberg s-a întors pe pistă din cauza unei urgenţe medicale la bord

Publicat: 09 09. 2018, 14:28
Actualizat: 24 08. 2021, 10:43

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, un echipaj SMURD a intervenit la Aeroportul Internaţional Sibiu pentru a-i acorda ajutor medical unei femei de 34 de ani, pasageră în avion.

„Echipajul SMURD cu medic a intervenit la aeroport pentru a acorda îngrijiri medicale şi a transporta la spital o femeie în vârstă de 34 de ani, posibil cu cu spasmofilie. Femeia se afla în avion în momentul în care s-a simţit rău”, a spus Nistor.

Reprezentantul Aeroportului Internaţional Sibiu, Alexandra Păcurar a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că avionul s-a întors din cauza urgenţei medicale la bord.

„După 40 de minute, cursa Sibiu – Nurnberg a revenit pe pistă pentru o urgenţă medicală la bord. Pasagera a fost preluată de echipajul de prim-ajutor. Zborul încă nu a plecat, dar urmează să plece imediat ce va fi posibil”, a spus Păcurar.

Avionul cu destinaţia Nurnberg a avut programată ca oră de plecare 12.30 şi s-a întors în Aeroport la ora 13.25. La bord erau aproximativ 180 de persoane.