Proiect UNICEF de interzicere a reclamei la înlocuitorii laptelui matern,pentru a încuraja alăptarea

Reprezentanţa UNICEF România propune adoptarea unui proiect de lege care să interzică plasarea, reclama şi orice altă formă de promovare a înlocuitorilor laptelui matern şi pentru orice aliment destinat administrării sugarilor în primele şase luni de viaţă sau fortifianţi ai laptelui matern.

Urmărește
41 afișări

Comisia pentru egalitatea de şanse din Senat şi Reprezentanţa UNICEF România au organizat, miercuri, în foaierul sălii de plen a Senatului, evenimentul "Dreptul meu la un start sănătos în viaţă! Portretul alăptării în România".

Proiectul de lege privind activitatea de marketing a substituenţilor de lapte matern, care reprezintă o transpunere a Codului Internaţional de Marketing a Substituenţilor de Lapte Matern în legislaţia naţională, vizează protejarea, promovarea şi sprijinul alăptării.

Propunera legislativă interzice, de asemenea, reclama pentru alte produse, alimente şi băuturi pe bază de lapte, inclusiv alimentele complementare administrate cu biberonul, când sunt comercializate sau prezentate ca fiind adecvate pentru înlocuirea totală sau parţială a laptelui matern.

În aceeaşi categorie sunt încadrate biberoanele, tetinele, suzetele, cănile speciale pentru sugari, mameloane artificiale şi pompele de muls.

Iniţiatorii mai propun interzicerea oferirii, distribuirii sau furnizării de mostre din aceste produse sau de cadouri prin care să se facă reclamă produselor vizate către producători sau distribuitori publicului, gravidelor, mamelor de sugari sau de copii de vârstă mică sau membri ai famiilor acestora.

Dacă iniţiativa va fi însuşită de parlamentari, personalul din sistemul de sănătate nu va putea pretinde sau primi bani sau alte foloase din partea producătorilor sau distribuitorilor pentru a promova sau a face reclamă produselor vizate.

La evenimentul care s-a desfăşurat în foaierul sălii de plen a Senatului a fost organizată o expoziţie de fotografii de mari dimensiuni cu mame care alăptează, însoţite de comentarii referitoare la beneficiile alăptării.

Medicul Anemona Munteanu, consultant sănătate şi nutriţie UNICEF România, a declarat că România are cei mai slabi indici de sănătate din Europa referitor la alăptare şi la starea de nutriţie a copilului.

"Toate cercetările internaţionale şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) indică faptul că procentele de alăptare trebuie crescute", a spus ea, adăugând că hrănirea copiilor cu lapte praf are implicaţii foarte limitate şi specifice.

Anemona Munteanu a subliniat că, potrivit statisticilor, doar 12,6 la sută dintre mame alăptează exclusiv la şase luni, faţă de recomandarea de 75 la sută a OMS.

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, după discuţiile cu reprezentanţii UNICEF România, că o viitoare reglementare a marketingului substituenţilor de lapre matern este binevenită.

Senatorul a spus că el va semna o astfel de propunere legislativă, iar grupul său o va vota în plenul Senatului.

El a criticat, de asemena, "promovarea agresivă" practicată de marile firme producătoare de lapte praf, fapt care determină foarte multe femei să renunţe de timpuriu la alăptare pentru a folosi substituenţii de lapte matern. El a apreciat că această tendinţă nu este un lucru bun pentru creşterea şi sănătatea copilului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici