- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.12.2016, 17:10)
- Gabriela Ghitcuta
Proiectul "Bunicii Comunităţii": Până la 400.000 de euro pentru programe pentru vârstnici
Statul, prin Ministerul Fondurilor Europene, oferă până la 400.000 de euro pe o perioadă de trei ani pentru programe de ajutorare şi integrare a vârstnicilor aflaţi în dificultate, proiectul, numit “Bunicii Comunităţii”, fiind pus în consultare publică până pe 23 decembrie.
Urmărește
1331 afișări
Proiectul "Bunicii Comunităţii": Până la 400.000 de euro pentru programe pentru vârstnici
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică, vineri, în colaborare cu Ministerul Muncii, Ghidul Solicitantului „Bunicii comunităţii — Servicii sociale şi socio-medicale pentru vârstnici”, cu o alocare de 15 milioane euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU), se arată într-un anunţ postat pe site-ul MFE.
Potrivit documentelor puse în consultare publică, se pot obţine până la 400.000 de euro, pe o perioadă până la 36 de luni, pentru proiecte ce vizează protecţia şi integrarea persoanelor vârstnice aflate în situaţii de dependenţă şi/sau în risc de excluziune socială.
"Proiectele vor promova îmbătrânirea activă şi vor consolida reţeaua naţională de servicii sociale de proximitate destinate persoanelor vârstnice în dificultate.Se vor finanţa centre de zi pentru persoane vârstnice, servicii de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, precum şi, după caz, activităţi de distribuire a hranei la domiciliu, prin intermediul serviciilor de tip „masa pe roţi”. De asemenea, apelul vizează activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber în cluburile de profil. Sunt încurajate iniţiativele de asistenţă comunitară şi de promovare a voluntariatului printre persoanele vârstnice.Solicitaţii şi partenerii eligibili sunt furnizorii de servicii sociale, precum şi autorităţi publice locale în parteneriat cu actorii sociali relevanţi, de exemplu organizaţii ale vârstnicilor", se arată în anunţul MFE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Potrivit datelor de la Ministerul Muncii, proiectul se adresează, în special, celor aproape 570.000 de oameni care obţin pensii de 400 de lei ca şi ajutor de la stat.
"Ceea ce facem prin acest program este să deblocăm furnizarea de servicii sociale pentru aceste persoane. Să încurajăm modul în care organizaţiile vârstnicilor, diverse ONG-uri, vor interacţiona cu statul în viitor.(…) Sperăm să avem zeci de mii de persoane vârstnice care să-şi găsească un mod de a interacţiona înapoi în societate. Discutăm de interacţiune socială simplă, de a se întâlni cu alte persoane de vârsta lor şi a putea discuta, a avea un cadru în care să socializeze(…), dar cel mai important lucru este că vedem servicii sociale care să fie orientate către vârstnici, care să permită vârstnicilor să vină şi să ofere la rândul lor, prin ONG-uri, servicii altor persoane din aceeaşi categorie de vârstă, şi, nu în ultimul rând, vârstnici care să fie implicaţi în viaţa socială, fie că discutăm de educaţie, creşe, grădiniţe, şcoli, că discutăm de problemele comunităţii şi modul în care aceştia participă", a spus ministrul Dragoş Pâslaru într-o conferinţă organizată, vineri, la sediul Ministerului Muncii.
Ministrul Muncii susţine că programul prevede ca pentru "îngrijirea socială" să poată fi angajaţi inclusiv alţi vârstnici.
"Extindem plaja de la îngrijirea medicală la domiciliu la îngrijirea socială la domiciliu. Frumuseţea este că în acest program vor putea să fie proiecte prin care să angajăm vârstnici care să poată să se ducă şi să aibă grijă de alţi colegi de vârstă. Astea sunt lucrurile frumoase. Că nici măcar nu ai nevoie de o resursă specializată, ca în cazurile medicale.Ai nevoie de cineva să-i pese", a adăugat Dragoş Pâslaru.
Propunerile şi recomandările pe marginea ghidului „Bunicii comunităţii — Servicii sociale şi socio-medicale pentru vârstnici” sunt aşteptate până la data de 23 decembrie 2016 la adresa: servicii.sociale@fonduri-ue.ro.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe