- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Proiectul de buget pentru 2009 va fi transmis la Parlament
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor au convenit ca proiectul de buget pentru 2009 să fie transmis la Parlament, urmând ca discuţiile privind majorările salariale din acest an să aibă loc după 15 aprilie 2009, pe baza rezultatelor economice din primul trimestru.
Proiectul de buget pentru 2009 va fi transmis la Parlament
"Împreună cu partenerii sociali, am adoptat proiectul legii bugetului de stat pe 2009, proiect care va fi înaintat la Parlament", a anunţat premierul Emil Boc, la sfârşitul discuţiilor cu sindicatele şi patronatele privind proiectul de buget.
Până la 15 aprilie vor începe şi discuţiile pentru elaborarea legii de salarizare unică în sectorul bugetar.
Guvernul şi sindicatele au mai convenit ca perioada ajutorului de şomaj să fie prelungită, pentru 2009, cu trei luni, ca până la 1 martie să fie adoptată ordonanţa de urgenţă prin care comitetele sectoriale devin instituţii de utilitate publică şi să fie instituită pensia socială minimă de 350 de lei în două tranşe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, s-au adresat criticilor: „Nu putem să stăm în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
În acelaşi timp, sporurile salariale şi stimulentele, altele decât cele prevăzute în Codul Muncii, vor fi reduse sau eliminate printr-un act normativ distinct.
Premierul a arătat astfel, din nou, că sporul de 75% din salariul de bază pentru funcţionarii care lucrează cu fonduri europene va fi limitat la acest nivel, acordat numai personalului cu atribuţii direct legate de absorbţia banilor comunitari şi plătit numai pe baza unor criterii de performanţă.
"Ai atras bani europeni, ai sporuri, n-ai atras, ai salariul minim", a spus Boc.
Sporul salarial de 20% pentru participarea în comisiile de concurs va fi tratat ca atribuţie de serviciu şi, deci, eliminat, la fel ca şi sporul acordat funcţionarilor care lucrează cu împrumuturi externe.
"Indemnizaţia de 25% pentru auditul public din cadrul instituţiilor publice va intra ca atribuţie de serviciu, iar sporul de utilizare a unei limbi străine, de 15% sau 20%, va fi de asemenea atribuţie de serviciu. Ne referim la cei din Ministerul de Externe, unde ca funcţionar public într-o asemenea instituţie trebuie să cunoşti o limbă străină", a declarat premierul.
Indemnizaţia de conducere de până la maximum 55% va fi acordată în continuare, dar diferenţiat în funcţie de performanţă.
"La aceste sporuri ne referim, sporurile din Codul Muncii rămân intacte. Nu ne atingem de sporul de vechime, pentru timp de noapte, iar munca suplimentară o tratăm în condiţiile Codului Muncii prin compensarea cu ore libere. S-ar putea să se fi înţeles că avem de a face şi cu sporul medicilor pentru gardă, şi cu al poliţiştilor pentru dispozitiv, dar nu", a arătat premierul.
Citeşte şi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO