Proiectul de raport CE apreciază renumirea lui Daniel Morar în fruntea DNA
Renumirea lui Daniel Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) este un pas important pentru stabilitate şi continuitate în lupta împotriva înaltei corupţii, însă Parlamentul nu pare să sprijine cauza, se arată în proiectul de raport CE, obţinut de agenţia MEDIAFAX.
Proiectul de raport CE apreciază renumirea lui Daniel Morar în fruntea DNA (Imagine: Mediafax Foto)
"Existenţa continuă a unui cadru anticorupţie specializat şi eficient este vitală pentru România", precizează sursa citată.
Totodată, DNA şi-a menţinut bunul parcurs în ceea ce priveşte investigaţiile non-părtinitoare în cazuri de înaltă corupţie, mai observă autorii proiectului de raport.
Autorii proiectului de raport menţionează, de asemenea, în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, că procedura Parlamentului României de a cere iniţierea de investigaţii în cazul unor miniştri nu pare a fi "nici uniformă şi nici uşoară".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
"Procedura Parlamentului român de a cere demararea de anchete în cazul foştilor miniştri nu pare nici uniformă şi nici uşoară. Începând de la data ultimului raport, Parlamentul a aprobat deschiderea investigaţiilor în patru cazuri, dar a refuzat să facă acelaşi lucru în alte două cazuri. Într-unul dintre aceste ultime două cazuri, parlamentarul vizat a demisionat şi a permis deschiderea anchetei, în timp ce în celălalt caz, Parlamentul a considerat inadmisibilă această posibilitate", precizează raportul.
În document se subliniază, de asemenea, că semnalele amestecate în legătură cu nivelul de angajament al Parlamentului faţă de eforturile autorităţilor de a continua lupta împotriva corupţiei la nivel înalt au, în mod inevitabil, un impact negativ asupra întregului sistem.
Raportul nu menţionează vreun nume de politician sau al vreunei alte personalităţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO