Proiectul de raport CE invită la consultare publică pe tema codurilor de procedură
Proiectul de raport al CE, obţinut de MEDIAFAX, "invită" România să facă o evaluare a impactului celor patru coduri dar şi să realizeze o consultare publică eficientă pe tema celor două coduri de procedură civilă şi penală, a căror adoptare este cerută cât mai curând.
Proiectul de raport CE invită la consultare publică pe tema codurilor de procedură (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În ceea ce priveşte noile coduri, Comisia "invită" România, la capitolul "Concluzii şi Recomandări", "să efectueze o evaluare completă a impactului celor patru coduri asupra funcţionării sistemului judiciar şi a organizării instanţelor şi birourilor procurorilor, dar şi să cuantifice metodele bugetare necesare implementării acestora", potrivit proiectului de raport obţinut de MEDIAFAX.
De asemenea, CE "invită" România să "realizeze o consultare publică eficientă asupra codurilor de procedură civilă şi penală şi să le adopte cât mai curând posibil".
Raportul cere de asemenea "facilitarea unei intrări în vigoare uşoare a celor patru coduri, prin adoptarea unei legi de implementare care va face cadrul legislativ coerent".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO