- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.08.2011, 18:28)
- Elvira Gheorghita , Elvira Gheorghita , Livia Ispas ,
Proiectul legii sănătăţii, elaborat până la sfârşitul anului de Comisia Prezidenţială şi trimis Ministerului Sănătăţii
Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Sănătăţii Publice va elabora până la sfârşitul anului un proiect al noii legi a sănătăţii, pe care îl va prezenta MS spre analiză şi completare, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX consilierul prezidenţial Virgil Păunescu.
Urmărește
586 afișări
Proiectul legii sănătăţii, elaborat până la sfârşitul anului de Comisia Prezidenţială şi trimis Ministerului Sănătăţii (Imagine: Shutterstock/Publimedia)
"Comisia Prezidenţială a elaborat în 2008 un raport pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România intitulat «Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetăţeanului». Din toamna lui 2010, acest material a fost discutat pe rând cu sindicatele, patronatele, organizaţiile nonguvernamentale, fundaţii, rectori, asociaţii profesionale, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi ai CNAS. Reacţiile au fost pozitive. Pornind de la acel material, căruia îi lipsea doar ultimul capitol, cel privind concluziile generale, vom elabora, până la sfârşitul anului, un proiect al noii legi a sănătăţii, pe care îl vom înainta Ministerului Sănătăţii pentru analiză, completare şi dezbatere, la fel ca şi în cazul Legii educaţiei", a spus consilierul prezidenţial Virgil Păunescu.
El a precizat că acest proiect-cadru al noii legi a sănătăţii porneşte de la ideea că sistemul sanitar are racile fundamentale, cum ar fi monopolul statului, politizarea, conflictul de interese, incompatibilităţile şi deficienţa managerială.
"S-a conturat un model organizatoric. De exemplu, privatizarea administrării banului public după modelul practicat cu succes în Olanda. CNAS strânge banii privaţi, contribuţia cetăţenilor la sănătate, dar banii sunt administraţi de către casele private. Aceste case intră în competiţie pentru a lua banii. Din acest moment, casele de asigurări fug după pacienţi, adică în sfârşit pacientul este pus în centrul sistemului, după medici, după spitale şi clinici. Tot instituţiile private vor face pachetul de servicii de bază, dar şi pachetele suplimentare. În plus, casele private vor extrage mai mulţi bani pentru sistemul sanitar. Potrivit estimărilor, anual ar putea fi atraşi în sistemul sanitar aproximativ două miliarde de lei de pe piaţă", a mai spus consilierul prezidenţial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Păunescu a adăugat că dacă statul nu poate atrage bani din piaţă, atunci o face privatul prin piaţa asigurărilor de sănătate, care va alerga după spitale.
"Va fi o competiţie pentru calitate, în care pacientul va fi pentru prima dată avantajat. Casele de asigurări nu pot să refuze niciun pacient prin noua lege", a precizat Păunescu.
El a mai spus că proiectul noii legi aşa cum a fost realizat de Comisia Prezidenţială va permite spitalelor să se transforme în societăţi sau fundaţii. Acest lucru va permite administrarea unităţilor după reguli noi de eficienţă managerială şi financiară.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, marţi, la RRA, speranţa ca în toamnă Guvernul să înainteze Parlamentului noua lege a sănătăţii, el sugerând că s-ar putea proceda ca în cazul Legii educaţiei, unde, deşi a existat un lobby puternic, Executivul şi-a angajat răspunderea iar legea se implementează.
"Sper ca în toamnă Guvernul să înainteze Parlamentului noua lege a sănătăţii, în care spitalul să nu fie numai unitate de stat. Acum, un spital, în mod oficial, nu poate beneficia de implicarea unor firme private în finanţarea lui", a spus Traian Băsescu.
Întrebat care sunt şansele să se mişte un astfel de proiect în Parlament, în condiţiile în care există un lobby puternic din partea spitalelor, şeful statului a apreciat că lucrurile se vor mişca.
"Se va mişca. Nu se poate concepe rezolvarea problemei prin tergiversarea la nesfârşit. A fost lobby-ul din educaţie, care era extrem de puternic, până la urmă Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei, iată că a început implementarea ei. Probabil acelaşi lucru trebuie făcut şi legat de sănătate - noua lege a sănătăţii care are la bază raportul comisiei prezidenţiale şi care se lucrează tot de o echipă din fosta comisie prezidenţială de evaluare a sistemului de sănătate", a spus şeful statului.
El a arătat că proiectul va fi pus la dispoziţia Guvernului, care îl va discuta, îl va dezbate şi "poate că îl va adopta până la sfârşitul anului".
Preşedintele a arătat că subfinanţarea din Sănătate este o chestiune cronică, care va fi rezolvată pe măsură ce cresc veniturile populaţiei şi se va putea creşte contribuţia fiecăruia.
"E clar că finanţarea fundamentală va veni din contribuţii. Nu avem perspectiva ca în 2-3 ani să fim capabili ca din contribuţii să ţinem sistemul de sănătate", a spus şeful statului.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe