- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Proiectul privind parcarea subterană de la Dorobanţi, aprobat de CGMB
Proiectul privind parcarea subterană de la Dorobanţi a fost aprobat, vineri seară, în şedinţă de îndată a CGMB, organizată după şedinţa ordinară în care consilierii generali au respins acest proiect, admiţându-le pe celelalte patru similare incluse pe ordinea de zi.
Proiectul privind parcarea subterană de la Dorobanţi, aprobat de CGMB (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)
Proiectul a fost votat în unanimitate de cei 30 de consilieri PDL şi PRM care au fost prezenţi în sală.
Iniţial, în şedinţa de vineri, consilierii generali au votat, nominal, patru dintre cele cinci proiecte privind parcările subterane, respingându-l pe cel legat de parcarea subterană "Dorobanţi".
Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de vineri a început la ora 13.00, până la votul efectiv al proiectelor aflate pe ordinea de zi trecând peste cinci ore în care au fost dezbateri, interpelări, discuţii şi scandaluri atât cu privire la proiectele care urma să fie dezbătute, cât şi cu privire la teme politice actuale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
După aproate o oră de dezbateri privind parcajele, primul dintre cele cinci proiecte, cel privind parcarea subterană "Dorobanţi", a fost respins cu 26 de voturi "pentru" şi 22 "împotrivă, neobţinându-se majoritatea voturilor necesare. Deşi iniţial, înaintea începerii şedinţei CGMB consilierii PDL au anunţat că vor vota proiectele, la votul efectiv al primului proiect, nu au întrunit majoritatea, câţiva dintre consilierii PDL votând împotrivă.
După ce proiectul privind parcarea "Dorobanţi" a fost respins, şedinţa a fost suspendată zece minute pentru consultări, după care consilierii generali au continuat votul nominal pe fiecare proiect în parte. Cele patru proiecte privind parcările din Piaţa Alba Iulia, de la Walter Mărăcineanu, de la Edgar Quinet, de la Charles de Gaulle au fost votate, fiecare, cu câte 31 voturi "pentru". Consilierii PNL s-au abţinut la toate cele cinci proiecte.
După aprobarea celor patru proiecte, consilierii PDL au propus organizarea unei şedinţe de îndată pentru discutarea proiectului care fusese respins, însă consilierii PSD au invocat absenţa cazurilor de forţă majoră prevăzute de lege pentru organizarea unei asemenea şedinţe.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a luat în discuţie, în şedinţa de vineri, noii parametri pentru cele cinci parcări subterane.
Parcarea subterană "Dorobanţi", estimată în 2006 la un cost total de 19.345.582 de euro, ar urma să coste 9.260.690 de euro, deşi suprafaţa totală ar urma să crească de la 4.000 la 5.058 de metri pătraţi iar numărul de locuri de parcare de la 184 la 254. Diferenţele sunt explicate prin identificarea unei posibilităţi de extindere a suprafeţei parcării, lucru permis de amplasament.
"Întrucât amplasamentul proiectului a permis o extindere a suprafeţei parcajului, noua variantă de realizare a obiectivului va permite realizarea mai multor locuri de parcare, numărul acestora crescând cu aproximativ 30 la sută, iar valoarea investiţiei a fost redusă cu aproximativ 50 la sută", se arată în actul normativ citat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO