Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Laura Dan, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că echipele de căutare s-au mobilizat luni pentru găsirea armei cu care a fost împuşcat Cristian Brot.
”La acest moment, poliţiştii efectuează căutări pentru găsirea armei folosite la comiterea crimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Altercaţia în urma căreia Cristian Brot a murit a avut loc vineri, la orele prânzului, în cartierul Islaz, din Brăila. Bărbatul împuşcat a fost dus la spital cu răni în zona toracelui şi antebraţului drept, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a murit din cauza leziunilor grave.
După aproximativ 30 de ore de căutări, cei doi presupuşi agresori au fost prinşi în comuna Surdila Greci, din judeţul Brăila. Apropiaţii victimei au declarat că unul dintre ei, cunoscut sub numele de “Pekenia”, era prietenul din copilărie al tânărului de 28 de ani, însă de câteva luni deveniseră rivali din cauza unor afaceri în străinătate.
Judecătorii Tribunalului Brăila au emis, duminică, două mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Florin Pîtea şi al lui Mădălin Iulian Pentelie, suspectaţi în cazul uciderii lui Cristian Brot.
Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că unul dintre cei doi tineri arestaţi preventiv a declarat în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila că a aruncat pistolul Glock în Dunăre.