Prima pagină » Social » Tabăra Năvodari, închisă până la rezolvarea problemelor sanitare

Tabăra Năvodari, închisă până la rezolvarea problemelor sanitare

Activitatea taberei Năvodari, incluzând cantina şi spaţiile de cazare, va fi suspendată integral, iar conducerea unităţii va fi obligată să îndeplinească criteriile igienico-sanitare înainte de a solicita o nouă autorizare de funcţionare, a anunţat, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Tabăra Năvodari, închisă până la rezolvarea problemelor sanitare
11 iul. 2007, 17:15, Social

El a afirmat că ministrul Educaţiei a plecat spre Năvodari pentru a identifica, împreună cu prefectura, soluţii de rezolvare a problemelor în noul context.

Nicolăescu a arătat că pentru tabăra de la Năvodari s-a cerut încă din 8 iulie reautorizarea sanitară, dar avizul de funcţionare nu a fost acordat din cauza unor nereguli, unitatea continuând însă să funcţioneze.

Ministrul Sănătăţii a mai afirmat, că reprezentanţii Inspecţiei Sanitare de Stat, ai Autorităţii Sanitar-Veterinare şi ai Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului se vor întâlni, joi, pentru a stabili un plan de acţiuni în care să fie verificate, până la sfârşitul lunii iulie, toate taberele din ţară, nu numai de pe litoral.