La termenul de joi de la Curtea de Apel Oradea în dosarul privind fuga lui Omar Hayssam, avocatul Ionel Haşotti, care îl reprezintă pe Tartoussi Mustafa, a făcut o nouă cerere de revocare a interdicţiei de a părăsi ţara pentru clientul său.
Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, joi la prânz, în privinţa interdicţiei date în urmă cu patru ani în cazul omului de afaceri Mustafa Tartoussi de a părăsi ţara.
Completul de judecată a decis că aceasta nu mai este actuală, neexistând probe care să demonstreze că omul de afaceri ar avea intenţia să se sustragă procesului în care este judecat.
Judecătorul a afirmat că decizia nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 24 de ore.
Omul de afaceri Mustafa Tartoussi s-a declarat mulţumit de soluţia judecătorilor Curţii de Apel Oradea.
„De patru ani eu nu mi-am văzut copilul care s-a născut la Londra, soţia mea nu a venit în ţară şi din această cauză nici nu am putut înregistra oficial copilul în faţa autorităţilor engleze. Eu am demonstrat că sunt de bună-credinţă şi m-am prezentat la fiecare termen şi nici nu doresc să mă sustrag procesului. Sper că decizia va fi păstrată şi la Înalta Curte”, a declarat Mustafa Tartoussi, la ieşirea din sala de judecată.
Un nou termen în acest proces a fost fixat pentru 3 iunie, pentru a da timp pentru a se răspunde tuturor cererilor.
Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se judecă la Curtea de Apel Oradea, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în luna mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti, iar la termenul de joi preşedintele completului de judecată a anunţat că va solicita SRI şi DIICOT desecretizarea probelor de la dosar, în baza unei convenţii europene, pentru a putea fi consultate de toate părţile implicate.