Ucrainenii care au fost prizonieri de război spun că ruşii nu respectă Convenţiile de la Geneva

Publicat: 04 04. 2022, 18:32
Actualizat: 04 04. 2022, 18:34

Prizonierii de război ucraineni care se întorc în ţară consideră că tratamentul la care au fost supuşi de către Rusia în timpul captivităţii a încălcat Convenţiile de la Geneva, a declarat mediatoarea ucraineană pentru drepturile omului, Lyudmyla Denisova.

Potrivit Sky News, aceasta a spus că unii dintre foştii prizonieri au raportat că au fost ţinuţi în subsoluri, li s-a refuzat hrana şi au fost forţaţi să îşi dea jos uniformele.

Convenţiile de la Geneva stabilesc standarde juridice internaţionale privind tratamentul umanitar în caz de război. Rusia nu a comentat imediat acuzaţiile.

Tot luni, reprezentanţii Ucrainei au anunţat că au 600 de prizonieri de război ruşi, potrivit Reuters.