- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Propunerea de arestare preventivă a motocicliştilor, în cazul militarului american împuşcat, respinsă
Judecătoria Constanţa a respins, duminică seară, propunerea de arestare preventivă înaintată de către procurori în cazul a trei dintre cei patru motociclişti din Călăraşi care s-au luat la bătaie cu militari americani la Mamaia, împuşcându-l pe unul dintre ei cu gloanţe de cauciuc.
Propunerea de arestare preventivă a motocicliştilor, în cazul militarului american împuşcat, respinsă (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, inspectorul Radu Coritoru, a declarat că Judecătoria Constanţa a respins propunerea de arestare preventivă a celor trei motociclişti şi a hotărât cercetarea lor în libertate.
Potrivit sursei citate, procurorii au făcut însă recurs la această decizie a instanţei.
Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că cei patru motociclişti, Florinel-Georgică Moldovanu, de 27 de ani, Valentin Enciu, de 29 de ani, Marius Parişu, de 27 de ani, şi Nicolae Limona, de 26 de ani, sunt suspectaţi de comiterea agresiunii, primii doi dintre ei folosind câte un pistol cu bile de cauciuc şi rănind pe unul dintre cetăţenii americani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Pe numele celor patru tineri au fost emise ordonanţe de reţinere, trei dintre ei fiind prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi ultraj contra bunelor moravuri.
Poliţiştii din cadrul Biroului Cercetări Penale au informat că în ziua de 30 august au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă, pe Florinel - Giorgică Moldovanu, pe Valentin Enciu, pe Marius Parişu şi pe Nicolae Limona, toţi din municipiul Călăraşi, care, în noaptea de 29 spre 30 august, au provocat scandal în staţiunea Mamaia şi au folosit fără drept pistoale cu bile de cauciuc, producând leziuni corporale unui cetăţean american.
Procurorul a infirmat propunerea arestării preventive a lui Nicolae Limona şi a dispus punerea în libertate a acestuia.
Ceilalţi trei motociclişti au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile, instanţa hotărând acordarea unui termen pentru judecarea propunerii pentru duminică, 31 august, invocând jurisprudenţa internaţională referitoare la dreptul la odihnă şi apărare al inculpaţilor, precum şi solicitarea avocaţilor de a studia dosarul în vederea pregătirii apărării.
Duminică seară, Judecătoria Constanţa a respins propunerea de arestare preventivă a celor trei tineri.
Un militar american a fost împuşcat cu gloanţe de cauciuc, sâmbătă dimineaţă, într-o altercaţie pe care el şi alţi colegi au avut-o cu un grup de motociclişti în staţiunea Mamaia. Incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 01.00, când patru motociclişti din Călăraşi, care se plimbau pe faleza staţiunii Mamaia, au deranjat un grup de militari americani. Aceştia nu purtau uniforme, fiind în timpul orelor libere, şi merseseră în Mamaia pentru distracţie. Se pare că la un moment dat, unul dintre militari a fost atins de către unul dintre motocicliştii care se plimbau pe faleză, iar în scurt timp cele două grupuri s-au luat la bătaie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO