- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.04.2020, 13:04)
- Otilia Serescu
Propuneri pentru revenirea elevilor în şcoli: În primele două săptămâni, revin cei din clasele a VIII-a şi a XII-a - DOCUMENT
- Directorii unităţilor de învăţământ din Capitală propun ca redeschiderea şcolilor să înceapă cu elevii claselor a VIII-a şi a XII-a
- Mai apoi, după două săptămâni, ar putea să revină şi şcolarii înscrişi în clasele V-VII şi IX-XI
- Aceştia ar putea studia în două schimburi
Urmărește
4281 afișări
Propunerile Inspectoratului Şcolar Bucuresti
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a centralizat propunerile directorilor din unităţile de învăţământ şi a transmis un draft cu sugestii către Ministerul Educaţiei şi Cercetăţii (MEC).
Contactaţi de Agenţia MEDIAFAX, oficialii ISMB au afirmat că propunerile au fost transmise MEC, la fel cum au procedat şi alte inspectorate şcolare din ţară. Draftul nu reprezintă o decizie a ISMB, dar este un document asumat de instituţie.
Potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX, se propune ca în primele două săptămâni să revină la şcoală elevii din anii terminali, respectiv cei din clasele a VIII-a şi a XII, iar apoi elevii din clasele V-VII şi IX-XI, care ar putea să înveţe în două schimburi, iar între acestea să fie făcută dezinfecţia claselor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
„Elevii lucrează pe grupe de maximum 15 în sală, distanţaţi fizic, pe baza unui nou orar”, conform propunerilor ISMB.
Referitor la elevii din ciclul primar, sugestia este ca aceştia să încheie şcoală on-line, pe baza calificativelor.
Referitor la examenul de bacalaureat, se propune ca probele de competeneţe să nu fie susţinute.
„Examenele scrise se dau în unităţile de învăţământ, 10 elevi în fiecare sală de clasă, aşezaţi în ordine alfabetică, supraveghere audio-video. (...) Contestaţiile se depun online la unitatea de învăţământ. Se elimină etapa vizualizării lucrărilor”, potrivit sursei citate.
În ce priveşte Evaluarea Naţională, se propun aceleaşi măsuri ca şi la Bacalaureat, respectiv limitarea numărului de elevi din clasele de examen la 10, depunerea contestaţiilor online şi eliminarea etapei vizualizării tezelor.
Documentul prevede şi mai multe propuneri pentru Definitivat, Titularizare sau pentru examenele de grade didactice şi mişcarea de personal.
„Susţinerea unei singure inspecţii şi evaluarea portofoliului cadrului didactic. Susţinerea probei scrise în vacanţa de iarnă anului şcolar 2020-2021. Susţinerea şi finalizarea ISI până la finalul lunii noiembrie 2020. Decalarea calendarului de înscriere la Definitivat pentru anul şcolar 2020-2021, după validarea rezultatelor seriei în curs. Evaluarea lucrărilor scrise a candidaţilor într-un centru de evaluare în fiecare judeţ. Completarea dosarului de înscriere (PV de inspecţie, calificative) online. Important: deoarece în sistemul de învăţământ preuniversitar particular foarte multe cadre didactice au intrat în şomaj tehnic vechimea la catedră va fi completă la acel moment”, se prevede la capitolul destinat Definitivatului.
În ce priveşte Titularizarea, documentul precizat propune reducerea numărului de persoane aflate în contact nemijlocit, reducerea numărului de persoane care fac schimb de documente pe suport de hârtie şi utilizarea eficientă a timpului disponibil pentru fiecare etapă de mobilitate.
Astfel, se doreşte :
„1. Desfiinţarea avizierelor inspectoratelor şcolare. Informaţiile vor fi postate exclusiv pe site-urile inspectoratelor.
2. Conducerile unităţilor de învăţământ vor transmite documentele solicitate de inspectoratele şcolare pe cat posibil în formă scanată.
3. Candidaţii vor putea să depună cererile de participare la etapele mobilităţii personalului didactic atât în formă scanată cat şi pe suport de hârtie.
4. Inspecţiile speciale la clasă vor fi limitate sau înlocuită cu probe de interviu care să conţină o componentă de predare fără prezenţa elevilor.
5. Şedinţele de repartizarea candidaţilor se vor desfăşura cu respectarea prevederilor legate de distanţarea socială”, conform propunerilor transmise de ISMB.
Abonează-te la Mediafax pe Youtube: Reţeta tratamentului pentru bolnavii de Covid19. Noul protocol de la Spitalul Victor Babeş Timişoara
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe