Protan dă statul în judecată pentru trei milioane de lei pe care nu îi va primi
Firma Protan va primi de la stat doar 12 din cele 15 milioane de lei pe care compania susţine că autorităţile i le datorează în urma serviciilor prestate din 2006 până în prezent, pentru recuperarea restului de trei milioane firma anunţând că va deschide o acţiune în instanţă.
Protan dă statul în judecată pentru trei milioane de lei pe care nu îi va primi
Într-un comunicat de joi, Protan anunţă că o comisie formată din reprezentaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), Ministerului Agriculturii şi angajaţi ai firmei a hotărât că Ministerul Agriculturii va plăti companiei 12 din cele 15 de milioane de lei restante din subvenţiile pe care statul le datorează companiei începând cu anul 2006.
"Pentru restul de trei milioane de lei, Protan SA va acţiona în judecată Ministerul Agriculturii şi APIA", se precizează în comunicatul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Reprezentanţii firmei apreciază totuşi faptul că autorităţile "au înţeles situaţia de criză în care se află compania" şi au colaborat la deblocarea ei.
"Activitatea de ecarisaj va decurge normal. Am convingerea că decizia comisiei de lucru va garanta de acum înainte o relaţie normală cu autorităţile statului, chiar dacă pentru cele trei milioane de lei vom acţiona în judecată aceste autorităţi, din cauza neconcordanţelor dintre sumele raportate şi cele acceptate pentru plată", susţine Cristina Miu, director general al Protan SA, citată în comunicat.
Suma de 12 milioane de lei din cele 15 milioane datorate companiei va fi plătită "în câteva tranşe".
Oficialul companiei a mai precizat că, din sumele pe care le va încasa, firma îşi va plăti "integral" datoriile către bugetul de stat.
Firma Protan anunţa, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că din 17 noiembrie va suspenda activitatea de ecarisaj în toate cele opt sucursale din ţară. Potrivit conducerii firmei Protan, măsura a fost luată "pe fondul unui iminent blocaj financiar din cauza subvenţiilor restante" de peste 15 milioane de lei pe care Ministerul Agriculturii le datorează companiei pentru serviciile de ecarisaj prestate din anul 2006 până în prezent.
La o zi după suspendarea activităţii, firma Protan şi-a reluat, pentru o săptămână, activitatea de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală în toate cele opt sucursale din ţară, în urma progreselor în negocierile cu Ministerul Agriculturii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO