Protest al sindicaliştilor: Sute de oameni din toată ţara s-au adunat pentru a manifesta faţă de Tratatul fiscal UE

Sute de sindicalişti s-au adunat, miercuri, în mai multe oraşe din ţară, pentru a protesta faţă de noul Tratat fiscal al UE, manifestaţii similare fiind organizate în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene.

Urmărește
676 afișări
Imaginea articolului Protest al sindicaliştilor: Sute de oameni din toată ţara s-au adunat pentru a manifesta faţă de Tratatul fiscal UE

Protest în Piaţa Victoriei: Sute de sindicalişti s-au adunat pentru a manifesta faţă de Tratatul fiscal UE (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

  • Peste 200 de sindicalişti s-au adunat în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de Tratatul fiscal UE

Protestatarii au pancarte pe care scrie "Nu noului Tratat fiscal al UE" şi "Uniţi vom fi puternici". Acţiunea de protest din faţa sediului Guvernului a început la ora 14.00 şi urmează să se încheie la ora 16.00.

Manifestaţii de protest faţă de noul Tratat fiscal al UE au loc simultan la prefecturile din mai multe judeţe din ţară.

Sindicaliştii "Cartel Alfa" şi BNS protestează astfel alături de colegii lor europeni faţă de Tratatul fiscal al UE, considerând că impunerea unei austerităţi "va arunca Europa în recesiune".

Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES-ETUC) organizează miercuri manifestaţii în toate cele 27 de ţări pentru a denunţa şi a condamna acest tip de guvernanţă şi pentru a propune alternative pentru locuri de muncă şi justiţie socială.

  • Peste 200 de sindicalişti şi cadre militare protestează la Constanţa faţă de Tratatul fiscal al UE

Peste 200 de sindicalişti din cadrul Cartel Alfa BNS şi cadre militare în rezervă protestează, miercuri, de la ora 14:00, în faţa Prefecturii Constanţa, faţă de noul Tratat fiscal al Uniunii Europene, dar şi faţă de măsurile de austeritate luate de Guvernul român.

Manifestanţii scandează "Jos Băsescu", "Jos corupţia", "Hoţii, hoţii", "Demisia" şi au mai multe pancarte pe care scrie "Spune NU noului Tratat fiscal", "Noi şomeri, voi boieri", "Stop austerităţii", "Ne-aţi promis lapte şi miere şi ne daţi concediere", "Venituri salariale decente", "Toate legile asumate de Guvern să fie rediscutate în Parlament", "Noi am votat parlamentari, nu guvernanţi".

De asemenea sindicaliştii protestează faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului, cer crearea de noi locuri de muncă, combaterea muncii la negru, combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale, precum şi revenirea la salariile bugetarilor dinaintea diminuării acestora din 2010.

Mişcări similare de protest au loc miercuri în mai multe oraşe din ţară.

Mitingul de la Constanţa este autorizat până la ora 16:00.

  • Peste o sută de sindicalişti protestează la Sibiu faţă de Tratatul fiscal UE

Peste o sută de sindicalişti protestează, miercuri după-amiază, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, faţă de noul Tratat fiscal al UE, ei urmând să pornească într-un marş până în faţa Prefecturii Sibiu.

Peste o sută de sidicalişti aparţinând Cartel Afla şi BNS au pornit, miercuri, spre centrul municipiului Sibiu din trei puncte diferite ale oraşului şi s-au reunit, în jurul orei 14.00, în faţa Casei de Cultură, aflată în apropierea Prefecturii Sibiu.

Sindicaliştii poartă pancarte cu inscripţiile "Nu Tratatului fiscal", "Muncă decentă egal salarii decente" şi "Nu concedierilor colective".

De asemenea, ei scandează "Jos Băsescu".

  • Peste 100 de sindicalişti protestează, la Vaslui, faţă de "politica dusă de actuala putere"

Peste 100 de sindicalişti, majoritatea salariaţi ai Poştei Române, protestează, miercuri după-amiază, în Piaţa Civică din municipiul Vaslui, faţă de "politica dusă de actuala putere", ei scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale.

Membri ai confederaţiilor BNS şi Cartel Alfa, cei peste 100 de protestatari, au scandat "Jos Băsescu", "Jos Guvernul", "Hoţii", "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă" şi au purtat pancarte cu mesajele: "Opriţi-vă! Ne-aţi adus la sapă de lemn!", "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!", "Vrem cianură pentru dictatură!", "Domnilor directori, aţi furat cât aţi putut, conturile le-aţi umplut!".

"Acest miting este unul dintre ultimele acţiuni pe care le vom organiza înainte de declanşarea grevei generale. Salariaţii, în special cei din sistemul bugetar, sunt tot mai nemulţumiţi de politica dusă de actuala putere, chiar şi sub o nouă formulă. Şi asta pentru că efectele crizei economice şi sociale au ajuns la un nivel intolerabil. Revendicările noastre sunt foarte clare: crearea de locuri de muncă, respectarea acordului privind creşterea salariului minim, combaterea fraudei şi evaziunii fiscale, restabilirea dialogului social, asigurarea unei pensii decente, conform muncii prestate", a declarat, miercuri, liderul Filialei Judeţene Vaslui a Federaţiei "Cartel Alfa", Costel Pintilie.

  • Peste trei sute de persoane protestează la Deva faţă de Tratatul fiscal al UE

Peste trei sute de persoane, membri ai Cartel Afla şi BNS, protestează, miercuri după-amiază, în faţa Prefecturii Hunedoara din municipiul Deva, faţă de noul Tratat fiscal al Uniunii Europene, acestea scandând "Jos Băsescu", "Hoţii" şi "Ruşine".

Peste trei sute de persoane care lucrează în domeniul siderurgic, al energiei, al transportului CFR, dar şi angajaţi ai muzeelor, bibliotecilor şi ai mai multor primării din judeţul Hunedoara, membri ai sindicatelor afiliate Cartel Alfa şi BNS, protestează în faţa Prefecturii Hunedoara din Deva faţă de noul Tratat fiscal al UE.

"Noi vrem crearea de locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin aplicarea şomajului tehnic, respectarea acordului privind creşterea salariului minim garantat în plată, combaterea fraudei şi evaziunii fiscale şi combaterea muncii la negru. Ne-am adunat astăzi ( miercuri - n.r.) ca să cerem aceste lucruri pentru că altfel România va fi depopulată, oamenii migrând spre alte ţări pentru a fi respectaţi", a spus Morcan.

Protestul este autorizat până la ora 18.00.

  • Aproximativ o sută de persoane au protestat la Timişoara şi Miercurea Ciuc faţă de Tratatul fiscal

Aproximativ o sută de persoane, membri ai sindicatelor afiliate Cartel Alfa, au protestat, miercuri după-amiază, la Timişoara şi Miercurea Ciuc, solicitând ca România să nu semneze Tratatul fiscal al Uniunii Europene, pe care l-au numit "Tratatul austerităţii".

La Timişoara, aproximativ 70 de membri ai sindicatelor afiliate Cartel Alfa s-au adunat, în jurul orei 14.00, în faţa Prefecturii Timiş, având pancarte pe care scria "Nu tratatului fiscal" şi "Respectaţi contractele colective de muncă".

"Am venit aici în semn de solidaritate cu mişcarea sindicală de la nivelul întregii Uniuni Europene faţă de semnarea de către şefii de state a Tratatului de austeritate. Aceştia se întâlnesc mâine (joi - n.r.) şi poimâine (vineri - n.r.) la Bruxelles. Prin acest tratat se doreşte a se lua noi măsuri care vor lovi în bunăstarea şi veniturile oamenilor pe care îi reprezentăm", a declarat Ştefan Gogoşanu, liderul Cartel Alfa Timiş.

Protestul de la Timişoara s-a încheiat fără incidente, după aproximativ o oră.

  • La Bistriţa, peste 120 de sindicalişti de la Cartel Alfa au protestat faţă de Tratatul fiscal al UE

Peste 120 de sindicalişti de la Cartel Alfa au protestat, miercuri, în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, faţă de Tratatul fiscal al Uniunii Europene, aceştia scandând "Până aici ajunge, spunem NU Tratatului fiscal", "Vrem să muncim, nu să cerşim".

Sindicaliştii, care lucrează în companiile Rombat, Leoni Bistriţa, Iproeb, Teraplast sau Comelf, toate din Bistriţa, au avut bannere pe care scria "Ajutaţi industria, aplicaţi şomajul tehnic", "Până aici ajunge, spunem NU Tratatului fiscal!", "NU evaziunii fiscale, NU muncii la negru!", "Suntem împotriva legii pensiilor şi a Tratatului fiscal european", "Vrem să muncim, nu să cerşim".

Liderul Cartel Alfa Bistriţa-Năsăud, Doru Hodoş, a declarat că sindicaliştii protestează faţă de Tratatul fiscal, "care va afunda şi mai tare ţara în recesiune".

  • Peste 150 de persoane, la protestele faţă de Tratatul fiscal al UE organizate în Mureş şi Covasna

Peste 150 de sindicalişti au participat, miercuri după-amiază, la mitingurile de protest faţă de Tratatul fiscal al Uniunii Europene organizate la Târgu Mureş şi Sfântu Gheorghe, solicitând amânarea semnării acestui tratat.

La Târgu Mureş, aproximativ 50 de membri ai sindicatelor afiliate Confederaţiei Naţionale Cartel Alfa şi Blocului Naţional Sindical au protestat, începând cu ora 15.00, în faţa Prefecturii Mureş, faţă de prevederile Tratatului fiscal.

Ei au adus pancarte pe care scria "Până aici! Ajunge" şi "Vrem locuri de muncă", fiind difuzată piesa "Doamne, vino, Doamne".

Liderul Cartel Alfa Mureş, Markos Gyorgy, a declarat presei că acceptarea unui deficit de trei la sută va însemna blocarea oricăror investiţii.

  • Protest la Ploieşti, manifestanţii sunt nemulţumiţi de Codul Muncii şi cer demisia şefului statului

PLOIEŞTI (MEDIAFAX) - Aproximativ o sută de persoane au participat, miercuri, la un protest în centrul municipiului Ploieşti, oganizat de confederaţiile sindicale "Cartel Alfa" şi "Blocul Naţional Sindical", manifestanţii fiind nemulţumiţi de Codul Muncii şi solicitând demisia şefului statului.

Protestul organizat de Cartel Alfa şi BNS a început la 14:00, în parcul din faţa sediului Prefecturii Prahova. Iniţial, liderii sindicali anunţaseră că 400 de oameni vor participa la această acţiune, însă la protest au fost prezenţi doar aproximativ o sută de sindicalişti. Aceştia au afişat pancarte pe care scria: "Vrem să muncim, nu să cerşim" şi "Vrem să lucrăm, nu să şomăm".

De asemenea, sindicaliştii prezenţi la protest au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

"Obiectivul nostru numărul unu este reglementarea acestor legi date care acţionează în zona salarială - Codul Muncii şi Codul de dialog social. Este dureros faptul că, prin comparaţie, la nivelul acestor coduri, dacă ne raportăm la Codul francez, de exemplu, suntem mult departe de prevederile normale ale unui Cod al muncii, astfel încât milităm pentru o nouă reglementare în zona muncii, salariul mediu pe economie de la 700 la 1.000 de lei, aşa cum am cerut, şi pentru recunoaşterea activităţii sindicale ca una care duce în cadrul dialogului social la progres", a declarat preşedintele Blocului naţional Sindical - filiala Prahova, Constantin Aldescu.

  • Peste o sută de sindicalişti au protestat faţă de Tratatul fiscal şi la Suceava şi Focşani

Peste o sută de persoane, membri BNS şi Cartel Afla, au protestat, miercuri după-amiază, în faţa Palatului Administrativ din Suceava faţă de Tratatul fiscal al UE şi de măsurile de austeritate, scandând "Jos Băsescu!" sau "Noi austeritate, voi prosperitate!", un protest similar fiind şi la Focşani.

Sindicalişti din domeniul termoficării, energetic, poştei, telecomunicaţiilor, dar şi ai Sindicatului Poliţiştilor au protestat în faţa Palatului Administrativ din Suceava scandând "Ruşine să vă fie!", "Jos Băsescu!", "Vrem să muncim, nu să cerşim!", "Noi austeritate, voi prosperitate!", "Jos Mafia!" şi "Hoţii!".

Protestatarii s-au manifestat zgomotos, suflând în fluiere sau vuvuzele.

Liderul BNS Suceava, Iordănel Secrieru, a declarat că sindicaliştii au fost aduşi din nou în stradă din cauza măsurilor de austeritate ale actualei guvernări.

"După cum ştiţi, la nivel naţional se desfăşoară mai multe mişcări de protest faţă de Tratatul fiscal care prevede, în continuare, măsuri de austeritate pe lângă cele deja existente. Bravo lor, celor de la conducere, care au reuşit să ne aducă în această situaţie", a spus Secrieru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici