Protestatarii s-au strâns, duminică, la ora 10.00, în faţa unităţii de detenţie, cerând, în principal, condiţii de lucru mai bune şi plata integrală a orelor suplimentare.
„Acţiunea de pichetare a început la ora 10.00. Suntem peste 40 de persoane, angajaţi ai Penitenciarului, aflaţi în timpul liber. (…) Acţiunea se petrece în cadrul celorlalte acţiuni de protest declanţate la nivel naţional de către Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Revendicările sunt: condiţii de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, în continuare sunt peste un milion de ore suplimentare restante neplătite, stoparea împuternicirilor ilegale, cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Virgil Cîrstea, preşedintele Sindicatului Naţional SINPEN 2016 Constanţa, afiliat la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sindicaliştii cer şi eliminarea discriminărilor salariale, prin aplicarea legii cadru a salarizării şi pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică şi siguranţă naţională, începând din luna octombrie.
Aceştia avertizează că, dacă în urma acestor acţiuni nu vor fi luate măsuri, vor lua în calcul blocarea activitaţii penitenciarelor.