Protest la Universitate faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale

Publicat: 24 01. 2017, 19:00
Actualizat: 08 01. 2021, 12:55

This browser does not support the video element.

Protestatarii au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Ciuma roşie-PSD”, „Statul de drept nu se negociază”, „Penali nu speraţi, la pârnaie tot intraţi” sau „Domnia legii, nu domnia penalilor”.

Oamenii s-au prins în Hora Unirii în jurul fântânii de la Universitate.

Duminică, aproximativ 15.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi ALDE. Oamenii s-au strâns la ora 17.00 la Piaţa Universităţii, unde, timp de câteva minute, a fost prezent şi şeful statului, Klaus Iohannis, apoi au mers în marş spre Guvern.