Protest spontan în cartierul Străuleşti

Publicat: 21 03. 2009, 14:37
Actualizat: 06 11. 2012, 09:16

Protestul spontan a început în jurul orei 12.00, pe Bulevardul Petrila din sectorului 1 al Capitalei, locuitorii acestei zone fiind nemulţumiţi că deşi autorităţile au spus că a început programul de reabilitare a infrastructurii, nici până în prezent nu au canalizare, apă şi gaze.

Primăria Sectorului 1 va cere rezilierea contractului pentru lucrările edilitare

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alexandru Ichim, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în 2006 a fost semnat un contract între municipalitate şi o firmă de construcţii, pentru realizarea lucrărilor din această zonă.

"Primăria Sectorului 1 a solicitat încă de anul trecut preluarea acestui contract, dar i s-a răspuns că nu este posibil, întrucât în acest angajament este implicată şi Banca Mondială", a precizat Ichim.

Acesta a spus că edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, va cere rezilierea contractului dintre municipalitate şi firma de construcţii şi preluarea lucrărilor din această zonă de către Primăria Sectorului 1.

Ichim a adăugat că aceste lucrări trebuiau realizate de către firma Erbaşu.