- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protest "spontan" la Ministerul Finanţelor. Angajaţii în holul instituţiei. Sindicat, despre reformele Guvernului: Veniturile vor scădea cu 700 de lei şi oamenii îşi vor pierde locurile de muncă / UPDATE. Surse: Scandalul ar fi fost pornit de angajaţi din cadrul direcţiei juridice
- Angajaţii Ministerului Finanţelor protestează în sediul instituţiei.
- Salariaţii instituţiei sunt ingrijoraţi de posbilitatea pierderii locurilor de muncă şi diminuării salariilor.
- iderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul spontan de joi al angajaţilor Ministerului de Finanţe s-a extins în toată ţara. El afirmă că este posibil ca guvernul să intre într-un „blocaj financiar foarte puternic”.
Protest spontan la Ministerului Finanţelor. Angajaţii se tem ar putea să îşi piardă locurile de muncacă în urma reformele propuse de Guvern
UPDATE Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a transmis, joi seara, după protestul de la Minister, că el este partenerul angajaţilor, iar uşa sa este deschisă oricând. El a dat asigurări că le recunoaşte meritele tuturor şi că vor fi făcute demersuri pentru a avea un statut al finanţistului.
În urma protestelor din Ministerul de Finanţe, ministrul Marcel Boloş a transmis că a fost o zi importantă pentru toţi, „pentru că am reuşit să trecem printr-un moment de provocare şi să găsim o cale către înţelegere şi armonie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Boloş a spus că în urma discuţiilor speră că s-a reuşit transformarea tensiunii şi a frustrării „într-o platformă pentru schimbare pozitivă”.
„Ziua de astăzi ne-a arătat încă o dată cât rău pot face informaţiile neverificate răspândite în spaţiul public. Care de data aceasta au fost picătura care a umplut paharul pentru o parte dintre angajaţi. Am ascultat cu atenţie îngrijorările legate de condiţiile de muncă, beneficii şi perspectivele de dezvoltare profesională. În acelaşi timp, am împărtăşit provocările financiare pe care le avem şi obiectivele noastre pe termen scurt. Ce asigurări am adus: Toate deciziile cu impact asupra aparatului guvernamental vor fi precedate de consultări. Orice măsură adoptată va fi asumată la nivelul coaliţiei. Eu sunt partenerul angajaţilor din minister, uşa mea este deschisă oricând, dacă vor să îmi transmită îngrijorările lor sau probleme cu care se confruntă. Angajaţii din această instituţie joacă un rol fundamental pentru dezvoltarea economică a ţării şi sunt primul care le va recunoaşte valoarea ori de câte ori am ocazia. Ei vor juca un rol vital în dezvoltarea economiei şi aplicarea măsurilor necesare acestui scop. Tocmai de aceea trebuie să fie răsplătiţi pe măsura importanţei activităţii lor. Reversul medaliei este că am aşteptarea să trateze fiecare zi cu profesionalism şi eficienţă, pentru că lipsa de eficienţă ne costă scump”, a spus Marcel Boloş.
Ministrul spune că, în acelaşi timp, toţi din această instituţiei trebuie să ştie foarte bine că trebuie să dea propriul exemplu de auto-management performant şi de organizare eficientă a muncii, care este plătită din bani publici.
„Noi suntem cei care ştim mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat. Totodată, am convenit că vom face demersurile pentru a avea un statut al finanţistului, pentru asigurarea recunoaşterii importanţei activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor. O altă urgenţă o reprezintă demersurile pentru aplicarea nedescriminatorie a principiilor de salarizare. Vreau să avem cu celeritate draftul de act normativ pentru egalizarea salarizării la nivelul funcţiilor echivalente din aparatul central al MF şi al tuturor instituţiilor subordonate. În plus, vom revizui atribuţiile şi îndatoririle fiecăruia pentru a ne asigura că sunt distribuite în mod echitabil şi că toţi contribuim în mod adecvat la succesul instituţiei”, a mai spus Marcel Boloş.
UPDATE Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul spontan de joi al angajaţilor Ministerului de Finanţe s-a extins în toată ţara. El afirmă că este posibil ca guvernul să intre într-un „blocaj financiar foarte puternic”.
„Sunt mari şanse să apară proteste spontane necontrolabile, deoarece s-au acumulat frustrări foarte mari în cadrul Ministerului Finanţelor, nu neapărat legat de voucherele de vacanţă sau de bani, ci e legat de sistem, de modul în care sunt trataţi oamenii. A venit acum bomboana de pe colivă cu această ordonanţă. În momentul în care noi încercam să le spunem că trebuie o grilă de salarizare separată, ne trebuie egalizarea salariilor în sistem, că avem oameni în acelaşi birou cu salarii diferite... Acum e un protest spontan care nu e organizat de sindicate. Colegii noştri nici nu vor neapărat să fim pe aici. În ţară la ora actuală au început protestele”, spune Vasile Marica.
Liderul Sed Lex spune că este posibil ca guvernul să intre într-un „blocaj financiar foarte puternic”.
„Eu nu cred că mâine (mineri - n.r.) va lucra cineva. La ora actuală, la nivel naţional, din informaţiile pe care le am la prima mână, sunt vreo 15.000 de persoane (care protestează - n.r.)”, adaugă Marica.
Sindicatele din finanţe declanşează proteste naţionale. Sunt nemulţumiţi de proiectul Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, afirmând că pierd 700 de lei sau locurile de muncă. Angajaţii Ministerului de Finanţe au pornit deja un protest spontan pe holuri.
UPDATE Protestul spontan s-a extins la multe unităţi fiscale din ţara (Craiova, Vâlcea, Gorj, Brăila, Buzău, Mehedinţi, etc)
Ştire iniţială
Un protest spontan are loc în aceste momente la Ministerul de Finanţe. Angajaţii se tem că îşi vor pierde locurile de muncă după ce guvernul a pregătit o OUG ce prevede desfiinţarea posturilor vacante din administraţie, scăderea numărului de şefi, tăierea voucherelor de vacanţă pentru bugetarii cu venituri brute peste 10.000 de lei lunar şi alte reduceri de costuri.
"Liderii sindicatelor judeţene membre, prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional, au hotărât să respingem în totalitate acest proiect, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) şi la pierderea locurilor de muncă", se precizează într-un comunicat al Sindicatului Sed Lex .
Comunicatul complet al Sindicatului Sed Lex
"Declansam protestele la nivel national
Azi, 10 august 2023, la Ministerul Finanţelor a avut loc şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe convocat de urgenţă în urma apariţiei proiectului Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, care conţine prevederi referitoare la:
- Plafonarea sporului de conditii vatamatoare la 1000 de lei
- Indemnizatia de hrana nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei
- Voucherele de vacanta nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei
- Anularea posturilor vacante
- Desfiintarea biroului si functiei de sef birou
- Normative personal: 10 functii de executie pt serviciu, 20 functii de executie pt directie, 40 functii de executie pt directie generala
Ultima forma prevede posibilitatea conducatorului institutiei sa decida daca ofera o functie de executie sefului de birou/serviciu a carui functie se desfiinteaza. Daca ofera o functie si nu exista una vacanta, toti cei care ocupa o functie de executie in structura vor intra la concurs, structura urmand sa se diminueze cu minim un post.
Liderii sindicatelor judeţene membre, prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional, au hotărât să respingem în totalitate acest proiect, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) şi la pierderea locurilor de muncă.
Această solicitare se adaugă celorlalte 2 revendicări specifice, respectiv:
- Egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcţie, grad profesional şi gradaţie în cadul sistemului fiscal
- Introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaţionale ”finanţe” şi a unei grile de salarizare corespunzătoare complexităţii activităţii desfăşurate
Pentru susţinerea acestor revendicări s-a hotărât declanşarea acţiunilor de protest la nivel national, astfel:
- În data de 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, protest cu încetarea lucrului, în faţa tuturor sediilor instituţiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcţii/birouri vamale, direcţii antifraudă.
- Concomitent cu protestele din teritoriu, in data de 22 august 2023, intre orele 8,30-10,30, va fi organizat un protest în faţa sediului Ministerului Finanţelor, la care fiecare sindicat judeţean va trimite un număr de minim 10 reprezentanţi
- Protestele vor continua din data de 24 august 2023, în funcţie de evoluţia eventualelor discuţii cu reprezentanţii Guvernului şi de dorinţa membrilor şi nemembrilor de sindicat în ceea ce priveşte soluţionarea revendicărilor noastre legitime.
La întâlnirea de azi au participat şi colegi din cadrul Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de preconizatele măsuri, care şi-au exprimat sprijinul, chiar dacă nu sunt membri de sindicat.
Este un moment crucial pentru noi, asemănător celui din 2010, care a fost o reuşită datorită solidarizării tuturor angajaţilor din sistemul fiscal.
Nu mai este vorba despre sindicat, este vorba de venitul şi locul de muncă al fiecaruia dintre noi precum şi de poziţia pe care o merităm în viitoarea lege a salarizării".
În actualizare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO