Protest violent la Seul organizat de fermierii care cresc câini pentru consumul uman / Guvernul vrea interzicerea consumului şi comercializării acestui tip de carne
Aproximativ 200 de fermieri sud-coreeni care cresc câini pentru consumul uman au organizat joi un miting în apropierea biroului prezidenţial din capitala Seul, cerând guvernului să renunţe la planul de interzicere a acestei practici.
Zeci de fermieri au încercat să intre cu un camion pe strada din faţa biroului prezidenţial. În maşină se aflau câini în cuşti pe care fermierii intenţionau să îi elibereze la faţa locului. Ei au fost respinşi de poliţie.
Ulterior, fermierii s-au încăierat cu poliţia care a ridicat baricade pentru a-i împiedica pe protestatari să traverseze strada pentru a se apropia de biroul prezidenţial. Trei protestatari au fost reţinuţi de poliţie.
Partidul de guvernământ al preşedintelui Yoon Suk Yeol a introdus un proiect de lege pentru a interzice creşterea şi vânzarea de câini pentru consum. Proiectul include compensaţii financiare pentru fermierii forţaţi să îşi închidă afacerea într-o perioadă de trei ani. Fermierii sunt nemulţumiţi de valoarea compensaţiilor şi susţin că nu au fost consultaţi de guvernanţi.
Un sondaj Gallup Korea de anul trecut a arătat că aproape două treimi dintre respondenţi se opun consumului de carne de câine. Doar 8% dintre ei au declarat că au mâncat câine în ultimul an, în scădere de la 27% în 2015.