- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protestatarii din Capitală au blocat, din nou, bulevardul Regina Elisabeta
Sute de persoane care protestează în Bucureşti joi seară, pentru a cincea zi la rând, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, au ocupat, din nou, bulevardul Regina Elisabeta, traficul pe acesta fiind blocat în ambele sensuri.
La fel ca în ziua precedentă, în jurul orei 23.00, protestatarii au ocolit cordoanele de jandarmi şi s-au deplasat pe bulevardul Regina Elisabeta, blocând circulaţia rutieră. În aceste condiţii, traficul în zonă a fost deviat.
Protestatarii, în majoritate tineri, s-au adunat, începând cu ora 19.00, în zona fântânii de la Universitate, unde au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje ca "Popor de oi, ieşiţi din casă, vă mănâncă lupii", "Salvaţi-vă!" sau "Salvaţi Roşia Montană!".
Ei au scandat, printre altele, "Fără referendum!" şi "Uniţi, salvăm Roşia Montană!".
Protestatarii vor retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România şi introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul Unesco.
Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate duminică în alte oraşe din ţară, au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre adoptare.
La protestele de duminică, luni şi marţi, o parte a manifestanţilor au blocat temporar traficul pe bulevardele Regina Elisabeta şi Nicolae Bălcescu şi, respectiv, Calea Victoriei.
Exploatarea minieră ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.
Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
-
Trupele israeliene au deschis focul în Liban la câteva ore după începerea armistiţiului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO