După declaraţiile publice de vineri seara ale ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, sindicaliştii au reacţionat pe pagina de Facebook şi spun că au fost ameninţaţi de acesta că nu va exista un dialog.
„Domnule ministru, sindicatul suntem noi, respectiv toţi salariaţii Metrorex. Dacă dumneavoastră ne ameninţaţi noi ne vedem nevoiţi să vă promitem că nu stăm cu mâinile în sân”, a fost mesajul sindicaliştilor.
Aceştia au ţinut şi să-i mulţumească ministrului pentru că, spun ei, prin atitudinea avută, a reuşit să-i unească pe toţi angajaţii de la Metrorex.
„Ce aţi reuşit să faceţi azi, lucru pentru care va mulţumim. Aţi reuşit să strângeţi nu 900 de salariaţi în metrou, ci peste 2.000 de salariaţi care au fost răspândiţi pe toată lungimea metroului.
Aţi reuşit prin ameninţările dumneavoastră să creaţi o unitare şi o solidaritate demnă de invidiat.
Am învăţat să ignorăm manipulările, ameninţările şi să facem ceea ce este corect.
Prin comportamentul arătat întregii ţări, comportamentul plin de ură care doar a instigat la violenţă că nu sunteţi calificat pentru funcţia pe care o deţineţi.
Vă mulţumim pentru că am învăţat cel mai important lucru, colegii sunt cei pe care ne putem baza în orice situaţie şi toţi împărţim acelaşi ideal”, este mesajul de pe pagina de Facebook, semnat salariaţii Metrorex, membrii de sindicat.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat vineri seara că la metrou nu a avut loc o grevă sau un protest spontan şi a lăsat să se înţeleagă că unii dintre participanţi nu sunt angajaţi ai metroului.
„Această acţiune a fost profund ilegală. Noi de altfel am sesizat DNA pentru ceea ce credem că sunt elementele constitutive ale mai multor infracţiuni. Nu este o grevă, nu este nici măcar un protest spontan, sunt nişte cetăţeni, unii angajaţi ai metroului, unii credem că nu, care au blocat funcţionarea metroului, pur şi simplu”, a spus Cătălin Drulă, la Digi24.
Acesta a adăugat că, din informaţiile pe care le-a primit, au participat şi oameni care nu erau angajaţi ai metroului, iar cei care erau angajaţi, „cel puţin o parte, dacă nu toţi, nu erau în timpul lucrului”.