- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROTESTE ÎN ŢARĂ: Sute de persoane au cerut în stradă DEMISIA lui Băsescu - GALERIE FOTO
Protestul organizat, duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca s-a încheiat după aproximativ opt ore, fără să fie înregistrate incidente, manifestanţii susţinând că vor relua acţiunea, luni, la ora 19.00.
Proteste Iasi (Imagine: Liviu Chirca/Mediafax Foto)
Persoanele care au participat la un marş pe străzile oraşului după care s-au întors în Piaţa Unirii au scandat, în cursul serii, alte lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, precum "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul", "Băsescu la puşcărie", "Băsescu lângă Apostu", şi au avut pancarte pe care scria "Pleacă sau mori, ciumă portocalie" şi "Jos corupţia şi hoţia".
Manifestarea s-a încheiat fără incidente, protestatarii susţinând că vor relua acţiunea luni, de la ora 19.00, tot în Piaţa Unirii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Protestatarii au formulat o listă cu revendicări, despre care susţin că o vor înmâna, luni, prefectului Florin Stamatian, între care majorarea pensiilor şi salariilor şi suplimentarea bugetului pentru educaţie.
"Cerem demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi crearea unui sistem de sănătate echitabil şi în folosul tututor cetăţenilor. Cerem suplimentarea bugetului pentru educaţie la şase la sută din PIB, majorarea pensiilor, majorarea salariilor cu 25 la sută, anularea contractului cu Roşia Montana Gold Corporation şi a legii privind comasarea alegerilor. De asemenea, vrem şi depolitizarea TVR. Lista cu revendicări o vom înmâna, luni, prefectului judeţului Cluj, Florin Stamatian", a spus protestatarul.
Aproximativ 300 de persoane au participat la un miting la Satu Mare
Aproximativ 300 de persoane au participat în parcul din faţa statuii Lupoaicei din municipiul Satu Mare, la un miting de solidaritate cu Raed Arafat, dar şi de protest faţă de scăderea nivelului de trai.
Protestatarii, care s-a adunat în jurul orei 16.00 în parcul din faţa statuii Lupoaicei din municipiul Satu Mare, aveau pancarte pe care scrie "Ne-aţi ciuruit cu 25%, vă decapităm 100%", "Băsescu şi deputaţii lui - Cascadorii plânsului", "PDL= stat clientelar", "Jos mafia portocalie", "Jos Guvernul! Jos B.U.B.A.", PDL= Foame", "PDL-Groparul învăţământului".
La miting au fost prezenţi şi mai mulţi lideri ai USL Satu Mare, printre care preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, şi preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi.
Mitinguri împotriva lui Traian Băsescu şi la Deva şi Hunedoara
Peste 30 de persoane au protestat, duminică, pe platoul din faţa Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, având steaguri şi pancarte pe care scria "Jos Băsescu", în timp ce la Deva aproximativ o sută de persoane au ieşit în stradă. La Hunedoara, peste 30 de persoane s-au adunat, duminică la amiază, pe platoul din faţa Casei de Cultură din municipiu.
"Protestul a durat aproximativ 30 de minute, timp în care persoanele prezente s-au manifestat paşnic", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, locotenentul Nicolae Răducu.
La Deva, peste o sută de persoane s-au adunat după ora 15.00 în faţa sediului Casei de Cutură "Drăgan Muntean", în apropierea sediului Asociaţiei "Salvital", care coordonează activitatea SMURD în judeţul Hunedoara.
Circa 30 de persoane, majoritatea vârstnici, în Piaţa Civică din Vaslui la un miting anti-Băsescu
Aproximativ 30 de persoane, majoritatea oameni în vârstă, s-au adunat, duminică după-amiază, în Piaţa Civică, din municipiul Vaslui, nemulţumiţi de condiţiile de trai şi de "impunerea" plăţii serviciilor sociale, scandând lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.Protestatarii, majoritatea pensionari, s-au adunat în centrul municipiului Vaslui pentru a-şi exprima nemulţumirile legate de condiţiile de trai şi a impunerii de către actuala guvernare a plăţii serviciilor medicale şi pentru a protesta faţă de şeful statului şi actuala guvernare.
Manifestaţii au scandat lozinci de genul "Jos Băsescu", "Hoţii", "Jos Guvernul", mulţi dintre ei adunându-se în Piaţa Civică după ce au primit mesaje pe telefoanele mobile despre organizarea acţiunii de protest din centrul municipiului Vaslui.
Peste 50 de persoane,în centrul Ploieştiului la un miting spontan contra lui Băsescu şi a Guvernului
Protestatarii au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, împotriva Guvernului şi cer avansarea în funcţie a fondatorului SMURD, Raed Arafat.
Protestatarii solicită, de asemenea, organizarea de alegeri anticipate, care să nu fie comasate.
Circa o sută de persoane, majoritatea pensionari, s-au adunat şi duminică la Galaţi
Aproximativ o sută de persoane, majoritatea pensionari, s-au adunat, duminică după prânz, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, după care au pornit într-un marş pe strada Brăilei, una dintre artele principale ale municipiului, îndreptându-se spre sediul Prefecturii.
Protestatarii poartă pancarte pe care scrie "Jos Mafia", "Jos corupţia", precum şi un banner cu lozinca "Jos Băsescu".
Manifestanţii au mers pe trotuar, astfel că circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat normal, protestul fiind monitorizat de jandarmi.
Iaşi: Manifestanţii din Piaţa Unirii au plecat în marş spre sediul Prefecturii
Manifestanţii din Piaţa Unirii din Iaşi, al căror număr a crescut la aproximativ 500, au pornit într-un marş către sediul Prefecturii ieşene, în faţa căruia au fost montate garduri metalice de protecţie.
În jurul orei 13.15, cei aproximativ 500 de protestatari care se adunaseră în Piaţa Unirii au plecat în marş pe Bulevardul Ştefan cel Mare către Prefectura Iaşi. În drum spre Prefectură, manifestanţii s-au oprit în faţa sediului PDL, unde au fluierat, huiduit şi au scandat "Jos Băsescu!".
În Piaţa Unirii, au fost prezenţi, între alţii, lideri ai PNL Iaşi Relu Fenechiu, Cristian Adomniţei şi Varujan Vosganian.
"Facem ce ne-a spus Băsescu: să ne întoarcem la popor. Ceea ce s-a întâmplat cu Arafat este finalizarea unui proces, respectiv exterminarea profesioniştilor şi înlocuirea lor cu politruci. Arafat este un om foarte cunoscut, iar de această dată nu a mai ţinut huligansimul lui Băsescu. La fel ca Arafat au păţit mii de profesionişti", a declarat presei Relu Fenechiu, liderul filialei şudeţene a PNL Iaşi, aflat în Piaţa Unirii. Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu s-au înregistrat incidente. Acţiunea de la Iaşi este organizată de tinerii liberali ieşeni.
Alba Iulia : Aproximativ 200 de persoane au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu
Aproximativ 150 de protestatari s-au adunat, în jurul orei 12.00, la marginea Parcului Cetăţii din Alba Iulia, în urma unor mesaje transmise, în ultimele zile, pe reţelele de socializare.
Oamenii aveau steaguri şi eşarfe tricolore, dar şi pancarte cu mesaje precum "Jos mafia Băsescu-Boc", "Jos diktatorul, criminal incult, mitocan".
Un grup de tineri au purtat un banner alb cu mesajul "Deşteaptă-te române/Cântă toată România/ Că e altă zi sub soare/Să împărţim sărăcia".
Protestele de la Târgu Mureş
Cele aproximativ 150 de persoane care au participat, duminică seară, la un marş de protest prin centrul municipiului Târgu Mureş, scandând lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului, au încheiat acţiunea după aproximativ două ore.
Protestatarii au încheiat marşul de protest la Ceasul floral din municipiu, unde au intonat Imnul Naţional, au strigat din nou "Demisia", "Jos Băsescu", după care unul dintre revoluţionari a anunţat că noi proteste urmează să aibă loc luni seara.
Manifestanţii au aprins lumânări în jurul Ceasului floral, după care au strigat "Ne vedem la şase", finalizând acţiunea în jurul ore 21.00.
Aproximativ o sută de persoane au protestat şi la Buzău la adresa lui Băsescu şi a Guvernului
Aproximativ o sută de persoane s-au adunat, duminică seară, în centrul municipiului Buzău, într-o manfestare spontană în care au scandat lozinci împotriva Guvernului şi preşedintelui Traian Băsescu, în acelaşi timp exprimându-şi susţinerea faţă de Raed Arafat.
Protestul a început în jurul orei 18.30, în Piaţa Daciei, din Buzău, unde s-au adunat în jur de o sută de persoane, majoritatea de vârsta a doua şi a treia.
Printre protestatarii de la Buzău s-au numărat şi câţiva revoluţionari care au declarat că în 1989 şi-au riscat viaţa pentru libertate şi un trai decent, de care nu au parte însă acum, la 23 de ani de la Revoluţie.
După două ore protest paşnic, buzoienii au plecat spre case, anunţând că luni după-amiază va avea loc o nouă acţiune de protest în faţa Prefecturii Buzău.
Mitingul de protest de la Braşov
Mitingul de protest de la Braşov s-a încheiat, duminică, în jurul orei 21.20, după ce cei 150 de protestatari care au ajuns în Gara Braşov cu intenţia de a veni în Capitală pentru a se alătura protestelor din Piaţa Universităţii nu au fost lăsaţi să intre în incinta gării, astfel că au plecat acasă.
Protestatarii s-au certat cu jandarmii care le-au blocat accesul în incinta gării, iar după aproximativ 30 de minute de proteste în faţa gării cei 150 de protestatari au plecat spre casele lor, însă au spus că vor relua protestele luni, de la ora 16.00, în Piaţa Sfatului.
Protestul de la Braşov a început în jurul orei 16.00 şi a fost unul paşnic, fără incidente.
Câţiva protestatari care au venit cu portavoce şi microfoane au cerut mulţimii, pe toată durata protestelor din centrul Braşovului, să-şi exprime paşnic nemulţumirile, iar jandarmilor să se alăture mulţimii.
Protestatarii au făcut un foc pe o movilă de zăpadă şi au ars portrete pe coli A4 cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc. De asemenea, ei au adus cu ei un sicriu vopsit în portocaliu, pe care au lipit fotografii cu şeful statului şi cu primul-ministru, precum şi o cruce pe care scria "Băsescu egal Ceauşescu".
Protest paşnic de la Piteşti. La manifestaţie au fost şi suporteri ai FC Argeş
Mitingul spontan care a avut loc, duminică seară, la Piteşti, s-a încheiat după aproximativ patru ore, cei circa 1.500 de participanţi părăsind piaţa "Vasile Milea" din municipiu, la manifestaţie fiind prezenţi şi suporteri ai echipei de fotbal FC Argeş.
Iniţial, mitingul a început în centrul municipiului Piteşti, iar ulterior protestatarii s-au deplasat spre sediul organizaţiei judeţene a PDL, după care s-au întors în piaţă, pe durata protestului deplasânduăse de încă trei ori spre sediul filialei argeşene a PDL.
Protestul s-a încheiat în piaţa "Vasile Milea", singurele momente mai tensionate între protestatari şi jandarmi fiind când traficul rutier în centrul municipiului a fost oprit atunci atunci când protestatarii au traversat strada pentru a ajunge la sediul PDL Argeş.
La mitingul de protest de la Piteşti au participat şi membri ai echipei de fotbal FC Argeş, liderul Asociaţiei Suporterilor FC Argeş, Florin Dobre, declarând că suporterii s-au alăturat protestului argeşenilor desfăşurat împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc considerând că membrii galeriei sunt şi români şi vor "mai bine pentru toată lumea"
Timişoara: Protestul s-a încheiat fără incidente. Manifestanţii spun că vor ieşi în zilele următoare
Protestul din Piaţa Victoriei din Timişoara, unde mai rămăseseră circa o sută de persoane, majoritatea suporteri ai echipei Poli, s-a încheiat fără incidente, după aproximativ opt ore, manifestanţii spunând însă că vor ieşi din nou în stradă şi în zilele următoare.
Cei aproximativ o sută de manifestanţi care mai rămăseseră în Piaţa Victoriei din Timişoara, majoritatea suporteri ai echipei Poli, au plecat acasă după ora 22.00, la opt ore de la începerea protestului transmite corespondentul MEDIAFAX.
Manifestaţiile de la Timişoara au debutat în jurul orei 14.00, când în Piaţa Victoriei s-au adunat în jur de o sută de persoane, majoritatea revoluţionari. După ora 17.00, acestora li s-au alăturat suporteri ai echipei Poli Timişoara şi alte persoane, care după câteva minute de scandări au pornit în marş prin municipiu.
Marşul s-a încheiat în Piaţa Victoriei, unde coloana de manifestanţi a fost aşteptată de alţi protestatari.
Protestul de la Timişoara s-a încheiat fără incidente. Manifestanţii au afirmat că vor ieşi în Piaţa Victoriei şi în zilele următoare.
Mitingul a fost autorizat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate