- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROTESTELE DIN ŢARĂ: Protestatarii suceveni vor să schimbe puterea pentru ca tinerii să aibă "un rost" în ţară
De şapte zile, seară de seară, în Piaţeta Papa Ioan Paul al II-lea din faţa Bisericii Romano-Catolice din municipiul Suceava, care se află vizavi de Palatul Administrativ, se adună protestatari, de la câteva zeci, când a fost ger, la peste o mie, când au participat şi reprezentanţi USL.
Protestatarii suceveni vor să schimbe puterea pentru ca tinerii să aibă "un rost" în ţară (Imagine: Tiberiu Bujdei/Mediafax Foto)
Cu exactitate de ceasornic, câteva zeci de suceveni se adună de şapte zile, la ora 18.00 în piaţetă. Ei sunt deja "nucleul dur" şi, seară de seară, strigă împotriva lui Traian Băsescu, cer demisia Guvernului Boc şi alegeri anticipate. Majoritatea sunt pensionari, care vor schimbarea, pentru că îşi doresc o bătrâneţe mai liniştită, dar printre ei sunt şi tineri care vor locuri de muncă în România, ca să nu mai fie nevoiţi să plece să lucreze în străinătate.
Unii dintre ei au foi de hârtie sau cartoane pe care scriu mesaje împotriva actualei puteri şi se întreabă, de fiecare dată, câţi vor fi la protest, încurajându-se când văd că li se alătură şi alţi suceveni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Petrişor Peiu: Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
-
Diana Buzoianu, deputată USR: Nu am fugit de la guvernare, dar noi voiam nişte soluţii concrete
-
Revoluţia AI vine din China! DeepSeek V3 depăşeşte GPT-4 şi redefineşte limitele tehnologiei
Vineri seară, în piaţă a apărut un grup de persoane care aveau mesaje prin care atacau întreaga clasă politică şi nu voiau să strige "Jos Băsescu!" şi "Jos PDL!", despre care cele câteva zeci de protestatari au spus că sunt "plătiţi de Flutur şi Udrea". Le-au strigat că sunt diversionişti infiltraţi la miting, la fel ca în Bucureşti şi le-au cerut să plece pentru că nu vor incidente cu jandarmii.
Unul dintre protestatari, Gheorghe Stredie, pensionar în vârstă de 77 de ani, a spus că nu e frumos ce fac. El a povestit că în decembrie 1989 a fost cel care a spart geamurile de la sediul judeţenei de partid, actualul Palat Administrativ, ca să intre revoluţionarii în clădire.
"Am spart geamul ca pe urmă să poată intra oamenii. Nu am certificat de revoluţionar, nu am cerut nimic, nu am beneficiat de nimic de pe urma asta", a spus pensionarul.
El şi-a amintit că atunci a intrat în clădire împreună cu mai mulţi oameni care au vrut să-l bată pe prim secretar, dar i-a potolit.
Bărbatul a venit la mitinguri abia vineri, pentru că în celelalte zile de manifestaţii a fost prea frig, spunând că protestează pentru ca tinerii să aibă un viitor mai bun.
"Astăzi am venit pentru că e mai cald. Eu sunt mulţumit. Am 1.200 de lei pensie, dar ce să facă tineretul nostru?", a afirmat pensionarul.
"S-a stricat industria, nu avem locuri de muncă. Vor să strice şi centrala termică. Flutur, care are o funcţie mare, ar fi trebuit să se opună să nu se strice centrala. Dacă CET este lăsat să livreze energie electrică se rezolvă problema", a mai spus pensionarul.
O tânără vine seară de seară şi protestează în tăcere, ţinând în mâini o pancartă pe care a scris versuri de Adrian Păunescu. Florentina are 27 de ani şi vrea dreptate în primul rând. Stă împreună cu soţul ei şi spune că vine în piaţă pentru o viaţă mai bună.
"M-am săturat. Sunt aici pentru servicii în România. Pentru asta protestez, pentru bătaia de joc de aici", a susţinut Florentina care a precizat că a lucrat în străinătate, dar vrea totuşi să muncească în ţară.
O pensionară în vârstă de 72 de ani a participat în trei seri la protest. Vine cu alte două prietene. Nu se amestecă însă în mulţime şi stau la câţiva metri de grupul mare de protestatari.
"Conducătorii noştri ne-au adus în pragul disperării. Avem o bătrâneţe zbuciumată", spune femeia, care vrea schimbarea actualei puteri.
"Să schimbăm guvernul. Asta vrem. Să vină oameni noi cu idei noi. Să nu mai plece nimeni în străinătate să muncească", îşi doreşte ea.
O altă tânără stă lângă statuia Papei Ioan Paul al II-lea şi spune că vine la protest pentru că nu are siguranţa că va avea ce face în ţară în actualele condiţii. Alina are 21 de ani şi este studentă la Administraţie Publică. Speră că termină facultatea şi îşi găseşte un loc de muncă în administraţia locală, că e nevoie de oameni tineri în sistem, dar acum nu ştie ce va putea face cu diploma.
"Ca să prind un loc în administraţia locală, pentru care mă pregătesc, e aproape imposibil, pentru că trebuie să fie daţi afară şapte angajaţi ca să se elibereze un post", a spus studenta.
E speriată că nu va avea ce face în ţară şi nici străinătatea nu i se pare o soluţie.
Un bărbat între două vârste, care nu vrea să-şi spună numele, dar susţine că e mic întreprinzător, vine şi el seară de seară în piaţă.
"Am lipsit doar o zi, că am fost plecat la Iaşi", spune bărbatul.
E nemulţumit că nu poate să-şi dezvolte afacerea, fără să spună cu ce se ocupă, dar e supărat că sunt piedici puse peste tot de oamenii care ar trebui să-l ajute.
"În loc să te ajute, să faci profit, să contribui la buget, instituţiile statului încearcă să complice tot şi cer tot felul de avize şi aprobări. Aşteaptă să dai ceva şi eu nu vreau", spune el.
Recunoaşte că afacerea lui încă merge, dar cu greu, şi vrea schimbarea, pentru că speră să fie numiţi noi şefi de instituţii care să nu-l blocheze.
Nu mai apucă să spună mai multe pentru că grupul de protestatari a decis să plece în marş să protesteze în faţa sediului PDL şi li se alătură.
(Material realizat de Tiberiu Bujdei, tiberiu.bujdei@mediafax.ro).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO