- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protestele instanţelor împiedică interceptările telefoanelor infractorilor - surse
Unii judecătorii au refuzat să emită autorizări de interceptare a telefoanelor în cazul supravegherii unor persoane, suspectate de fapte ilicite, procurorii fiind nemulţumiţi de respingerea solicitărilor lor, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Protestele instanţelor împiedică interceptările telefoanelor infractorilor - surse (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
De exemplu, luni, la Suceava, judecători nu au acceptat emiterea de autorizări de interceptare în dosare privind activitatea infracţională a unor contrabandişti la frontieră, astfel că procurorii au reclamat acest fapt conducerii ierarhice.
Refuzul emiterii autorizărilor a fost motivat de protestul declanşat în urmă cu o săptămână de către magistraţi, nemulţumiţi de grila de salarizare.
Cazuri similare au fost sesizate şi în alte zone ale ţării, spun sursele citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Între timp, Guvernul a acceptat să le acorde sporurile magistraţilor care constituie 65 la sută din salariu, însă lideri ai judecătorilor au anunţat că sunt în continuare nemulţumiţi pentru că sunt încadraţi în grila de salarizare la aceeaşi categorie cu alte profesii.
Pe de altă parte, oficiali au constatat faptul că în urma videoconferinţei de săptămâna trecută a ministrului Justiţiei cu şefii de instanţe şi parchete, preşedinţi ai patru curţi de apel, printre care Galaţi şi Suceava, nu ar fi comunicat în teritoriu ce s-a discutat, astfel că magistraţii au refuzat să lucreze, spun sursele citate.
Justiţiabili au formulat deja plângeri împotriva magistraţilor pentru că nu şi-au putut obţine acte din dosare aflate pe rolul instanţelor, reclamând încălcarea dreptului de acces la justiţie.
Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin articolul 6, punctul 1, din Convenţie, cât şi prin articolul 21 din Constituţia României, prin articolul 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin articolul 14, punctul 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
În Constituţie, accesul liber la justiţie este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nicio lege.
Marţi, conducerile tribunalului şi curţii de apel Bucureşti au început demersurile pentru a-i convinge pe judecători să-şi reia activitatea.
În principal, şefii instanţelor vor să deblocheze activitatea Registrului Comerţului, unde sunt delegaţi judecători.
De la începutul săptămânii trecute, activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) este blocată de protestul judecătorilor, în lipsa deciziilor acestora munca administrativă şi cea cu publicul rămânând fără finalitate, iar angajaţii instituţiei preconizează urmări severe pentru economie atât pe durata protestului, cât şi după normalizare.
Deşi angajaţii ONRC lucrează normal şi primesc toate tipurile de cereri, problemele - de la înfiinţarea societăţilor comerciale noi până la operarea anumitor modificări în acţionariat sau, mai important, adăugarea de noi domenii de activitate pentru o firmă - rămân nerezolvate cel puţin până în octombrie.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a făcut, luni, un apel la magistraţi să-şi reia activitatea, precizând că problemele ridicate de judecători şi procurori au fost rezolvate de Guvern prin rectificarea bugetară şi prin proiectul Legii unice de salarizare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.