- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Protestul din Capitală al profesorilor s-a încheiat, aceştia acuză Guvernul de încălcarea legilor
Cei peste 1.500 de sindicalişti din învăţământ au încheiat protestele de joi din Capitală, cadrele didactice acuzând guvernanţii că nu vor să respecte legile şi să discute cu sindicaliştii, astfel că vor continua acţiunile anunţate, până la declanşarea grevei generale.
Pichetele de la Ministerul Educaţiei şi de la Ministerul Muncii s-au încheiat în jurul orei 14.00.
Cadrele didactice participante la protestul de joi au huiduit şi au fluierat, cerând demisia ministrului Educaţiei. Acestea au recitat poezii, au cântat cântece şi i-au numit "hoţi" pe guvernanţi.
La protestul de la Ministerul Educaţiei au participat peste 1.500 de sindicalişti, iar alţi peste 50 au pichetat sediul Ministerului Muncii.
Protestele de joi ale cadrelor didactice au început la ora 11.00, la sediul Guvernului, unde sindicaliştii au adus o mascotă care-l reprezenta pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, îmbrăcat în samurai, pe care scria "Legea educaţiei naţionale", "Vrem titularizare în sistem" şi "Respectaţi contractele colective de muncă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
La scurt timp de la începerea protestului, liderii sindicali au fost invitaţi la o discuţie, în Palatul Victoria, cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi cu secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina.
După o oră de protest în Piaţa Victoria, cei peste 1.500 de sindicalişti din învăţământ au plecat în marş spre Ministerul Educaţiei.
Sindicaliştii din educaţie au anunţat joi, după discuţiile de la Guvern, că acţiunile de protest vor continua până la declanşarea grevei generale, întrucât reprezentanţii Executivului continuă să trateze învăţământul "cu aceeaşi aroganţă şi dispreţ", în loc să găsească soluţii.
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a afirmat că discuţiile de joi, de la Guvern, cu miniştrii Muncii şi Educaţiei nu au făcut decât să continue "dialogul surzilor", în care fiecare parte şi-a susţinut punctul de vedere.
"Nu avem niciun element de noutate. Săptămâna viitoare vom finaliza referendumul, notele tot nu se vor trece în catalog. Este posibil ca această măsură să fie menţinută tot semestrul al doilea. Greva generală bate la uşă", a declarat Liviu Pop.
El a aprecizat că acţiunile de protest ale cadrelor didactice nu vizează doar salariile, ci şi menţinerea calităţii sistemului de învăţământ, iar dacă Guvernul va refuza să ia măsuri în acest sens, acţiunile de protest vor continua pe parcursul întregului an.
Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat, după discuţiile cu miniştrii Mihai Şeitan şi Daniel Funeriu, că nu s-a rezolvat nimic, sindicaliştii fiind trataţi "cu aceeaşi aroganţă şi dispreţ pentru învăţământ" şi primind doar promisiunea unor întâlniri viitoare cu ministrul Muncii.
"Solicităm colegilor noştri să fie alături de noi în această perioadă dificilă, pentru că dispreţul şi aroganţa guvernanţilor este nemaiîntâlnită din anii '90 încoace", a declarat Isvoranu.
Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că reprezentanţii Guvernului au venit nepregătiţi la întâlnirea cu sindicatele, pentru că nu au putut avansa nicio soluţie pentru problemele ridicate.
"Ei au venit cu promisiuni, noi venim cu garanţii că acţiunile de protest vor continua şi vor căpăta o amploare greu de imaginat", a spus Nistor.
Sindicaliştii din învăţământ sunt nemulţumiţi de scăderea salariilor prin aplicarea Legii unice, de comasarea unor şcoli, de disponibilizările din sistem care ar urma să aibă loc din septembrie, dar şi pentru că nu au fost consultaţi la Legea educaţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO