- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protestul poliţiştilor s-a încheiat, parlamentarii amână dezbaterile pe proiectul disponibilizărilor
Protestul din Piaţa Constituţiei, la care au participat peste 100 de poliţişti care au cerut parlamentarilor să nu voteze un proiect de lege care prevede disponibilizarea a 9.500 de persoane din MAI, s-a încheiat cu o oră mai devreme, după ce dezbaterile din Parlament au fost amânate.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa" şi fost preşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Persoanlului Contractual (SNPPC), Toader Paraschiv, a declarat că protestul s-a încheiat după ce parlamentarii au amânat pentru a doua oară dezbaterea proiectului de lege care prevede disponibilizarea a 9.500 de angajaţi din MAI.
"Nu au reuşit să se mobilizeze suficient pentru a face să treacă acest proiect de lege. Vor suporta presiunea străzii mai ales dacă vor dispnonibiliza oamenii", a spus Paraschiv.
Liderul sindical a menţionat că dacă acest proiect de act normativ va fi votat, SNPPC va organiza un miting de protest cu cei 10.000 de oameni care vor fi disponibilizaţi.
Protestul s-a încheiat cu o oră mai devreme, el fiind programat a se desfăşura între orele 9.30 şi 14.00.
Sindicaliştii au depus, marţi dimineaţă, o moţiune la Camera Deputaţilor, semnată de toţi membrii, iar fiecare deputat a găsit pe pupitrul său această moţiune care conţine argumentele pentru a nu fi făcute disponibilizări.
Toader Paraschiv a spus că secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, i-a împiedicat să depună acel memoriu dar până la urmă au fost ajutaţi de Tudor Chiuariu şi Adrian Solomon pentru ca fiecare deputat să primească un exemplar din această moţiune.
Sindicaliştii au adus în Piaţa Constituţiei poliţişti cu feţele din carton blurate, despre care spun că simbolizează poliţiştii din carton pe care îi vrea ministrul Igaş, care să nu vorbească, să nu comenteze, să nu participe la mitinguri, să accepte orice, chiar să stea fără salarii.
"Am devenit o ţintă, noi cei care stăm în stradă pentru apărarea cetăţeanului, am devenit victime ale infractorilor din cauza numărului insuficient", a zis Paraschiv.
Protestatarii spun că au venit în stradă pentru a atrage atenţia deputaţilor că sunt puşi în faţa unui "fapt inedit" şi pentru a le cere să-i respecte pe cetăţenii care i-au ales şi pentru a respinge acel proiect de lege.
"Azi am venit în stradă nu pentru drepturi salariale, ci pentru respectarea Constituţiei", a mai spus Toader Paraschiv.
Acesta a adăugat că poliţiştii nu au greşit anul trecut, când i-au strigat lui Băsescu "javră ordinară", acest lucru fiind demomstrat de actualii guvernanţi.
"Sunt mai multe javre ordinare, nu doar una", a mai spus Paraschiv.
Poliţiştii l-au huiduit pe ministrul Traian Igaş, în opinia lor cel mai slab ministru de Interne, "un Pinocchio, o marionetă" şi i-au cerut demisia lui şi întregului Guvern.
La rândul său, preşedintele Sed Lex, Vasile Lincu, a susţinut că poliţiştii nu trebuie să mai aibă culoare sindicală, ci trebuie să se unească într-o singură forţă de care cei din MAI să se teamă.
În opinia lui, conducerea MAI nu a fost în stare nici să găsească soluţii pentru evitarea disponibilizărilor, nici să analizeze soluţiile primite, ocupându-se de doi ani de divizarea mişcării sindicale.
"Cer parlamentarilor să nu se comporte azi ca nişte simpli soldăţei, ci să ia cele mai bune soluţii pentru evitarea disponibilizărilor, pentru că altfel vom avea cu toţii de suferit", a mai spus Lincu.
Sindicaliştii SNPPC solicită parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege privind măsurile de încadrare a MAI în bugetul aprobat pentru 2011. Documentul iniţiat de MAI prevede, în esenţă, disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. În plus, pentru acest an s-a hotărât şi anularea principalelor drepturi acordate, prin lege, personalului care este scos din sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică.
Potrivit sindicaliştilor, actul normativ, care marţi ar trebui să primească votul final în Parlament, "urmează să reglementeze o disponibilizare masivă a personalului din MAI, precum şi anularea mai multor drepturi cuvenite, prin lege, celor disponibilizaţi".
Sindicaliştii acuză MAI că ar fi dezinformat Comisiile parlamentare asupra numărului real de poliţişti care funcţionează în România. Reprezentantul MAI ar fi "conexat fals" diverse informaţii europene cu scopul de a susţine iniţiativa legislativă a ministerului, mai spun sindicaliştii, care afirmă că au "demascat" dublul standard al evaluărilor MAI şi l-au prezentat deputaţilor, împreună cu alte contraargumente.
"Protestul va avea loc odată cu votul final, din Camera Deputaţilor, a respectivului act normativ. Până acum, un număr semnificativ de parlamentari s-a exprimat împotriva Proiectului de Lege apreciind că prin disponibilizarea a peste 9.500 de cadre va fi pusă în pericol siguranţa cetăţenilor şi a comunităţii şi, totodată, se vor înmulţi vulnerabilităţile României ca eventual partener Schengen", se arăta într-un comunicat transmis, luni, de SNPPC.
Comisiile de administraţie şi de apărare ale Camerei Deputaţilor au decis, în 2 mai, în absenţa reprezentanţilor opoziţiei, să aprobe proiectul legii privind disponibilizările din MAI, iar în ziua următoare actul normativ a fost votat pe articole.
Proiectul privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al MAI pe anul 2011 prevede că numărul de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntari, preoţi militari, funcţionari publici şi personalul contractual din MAI se va reduce la nivelul ordonatorilor de credite astfel încât să asigure, pentru 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare şi în numărul maxim de posturi aprobate.
Senatul a respins acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: România scapă de vizele pentru SUA
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO