Protocol între MDRT, MAI şi Primăria Sfântu Gheorghe pentru construcţia de locuinţe prin ANL
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi Primăria Sfântu Gheorghe au semnat un protocol pentru construcţia de locuinţe prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).
Locuinţele vor fi construite pe un teren de 1,5 hectare din Sfântu Gheorghe aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, se arată într-un comunicat al MDRT.
Terenul va fi transmis Consiliului Local Sfântu Gheorghe. În schimbul acestuia, MAI, prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, va primi 50% din totalul locuinţelor care vor fi construite.
Fondurile pentru realizarea locuinţelor vor fi alocate de la bugetul MDRT, iar cele pentru execuţia utilităţilor şi a altor elemente de infrastructură vor fi asigurate de bugetul local.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO