- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prutul s-a revărsat în dreptul localităţii gălăţene Vădeni
Aproximativ 90 de hectare de teren agricol şi 59 de hectare de păşuni au fost inundate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce râul Prut s-a revărsat în apropierea localităţii gălăţene Vădeni, însă apele nu au afectat locuinţele sau căile de acces din zonă.
Râul Prut s-a revărsat în dreptul localităţii gălăţene Vădeni
"Prutul a ieşit din matcă, noaptea trecută, în localitatea Vădeni, şi a inundat 90 de hectare de terenuri agricole şi 59 de hectare de păşuni. Revărsarea răului nu a pus în pericol aşezările omeneşti şi nici infrastructura de circulaţie rutieră. Prefectul Mihai Capră a solicitat şi accelerarea lucrărilor care se fac pentru ridicarea digului improvizat de la Slobozia Oancea, în condiţiile în care Prutul continuă să crească şi ar putea inunda drumul naţional 26, care se află foarte aproape de albia râului", se arată într-un comunicat al Prefecturii Galaţi, citat de corespondentul MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Sâmbătă, prefectul judeţului Galaţi, Mihai Capră, a solicitat specialiştilor de la Compania "Drumuri Naţionale" şi comitetului local pentru situaţii de urgenţă din comuna Oancea să înceapă ridicarea digului provizoriu la Slobozia Oancea, după ce râul Prut a depăşit cu 40 de centimetri cota de atenţie.
Cel mai recent raport hidrologic arată că, duminică, la staţia hidrometrică Oancea, Prutul măsoară 498 de centimetri şi are un debit de 256 de mc/s, în condiţiile în care cota de pericol se situează la 600 de centimetri.
Duminică dimineaţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat declararea stării de alertă în localităţile gălăţene Brăhăşeşti şi Toflea, grav afectate de inundaţiile produse vineri în urma unei ruperi de nori. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că localităţile necesită alocarea unor fonduri guvernamentale de urgenţă pentru restabilirea situaţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO