- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.04.2018, 10:45)
- Ana Petrescu
PSD vrea o Zi a Gastronomiei şi Vinului pe 15 septembrie. Mohaci: Nu există nuntă fără sarmale
PSD vrea ca pe data de 15 septembrie românii să sărbătoarească Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului Românesc, potrivit unei iniţiative depuse la Senat. Iniţial, data sărbătorii era pe 11 septembrie, dar aceasta se suprapunea cu comemorarea atentatelor teroriste, din 2001, de la WTC din New York.
Urmărește
286 afișări
PSD vrea o Zi a Gastronomiei şi Vinului pe 15 septembrie. Mohaci: Nu există nuntă fără sarmale
În şedinţa de marţi a Biroului permanent al Senatului, parlamentarii PSD care au semnat proiectul de lege, printre care şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au anunţat că-şi retrag semnăturile de pe iniţiativa care prevedea ca data sărbătorii naţionale să fie pe 11 septembrie.
Întrebat de presă dacă acest gest are vreo legătură cu data comemorării atentatelor asupra World Trade Center din 2001, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: "Să ştiţi că e o zi foarte nostimă, e o zi foarte bună, o zi de petrecere. Nu cred că dacă este o suprapunere de date în sensul acesta ar fi o problemă. Cred că ar fi exagerat. Dar eu vorbesc de ziua în sine, c-o să fie 11 septembrie, c-o să fie o altă zi, cred că e o zi binevenită. Pe lângă multe alte zile de sărbătoare care au fost aprobate de Parlament."
În cele din urmă, deputatul PSD, Mihai Mohaci, iniţiatorul proiectului a modificat data sărbătorii pentru 15 septembrie, potrivit documentului înregistrat la Senat, prima cameră sesizată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Canada vrea să-şi consolideze legăturile cu UE în faţa ameninţărilor cu tarifele impuse de Trump
-
Presa şi ONG-urile din Georgia, în pericol. Partidul de guvernământ anunţă legi drastice
-
Trump continuă cu ameninţările: Va anunţa noi tarife „reciproce” săptămâna viitoare. În vizor se află şi UE
"O componentă importantă a tradiţiei româneşti este arta culinară specifică zonelor geografice, cu influenţe istorice de la cei care au trecut sau au poposit pe teritoriul ţării şi care şi-au pus amprenta pe bucătăria românească: influenţa otomană, greacă, arabă, armenească, bizantină. Stabilirea unei zile care să celebreze această bogăţie de gusturi şi tradiţii româneşti este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi a le face cunoscute, sub numele ZIUA GASTRONOMIEI ŞI A VINULUI ROMÂNESC. Propunem astfel ca Ziua Gastronomiei şi a Vinului Românesc să fie în data de 15 septembrie apropiată de ziua în care se sărbătoreşte Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul, un sfânt provenit dintre călugării care slujeau la bucătărie. De altfel, începutul lunii septembrie este şi propice pentru evenimente de resort datorită abundenţei agricole lcoale, produsele toamnei fiind astfel valorificate cu pricepere şi măiestrie", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Deputatul social-democrat reaminteşte că ţara noastră are o tradiţie culinară, cu feluri de mâncare reprezentative la mesele de nuntă sau din perioada campaniilor militare româneşti.
"România, ţară cu tradiţie milenară, nu are cum să lipsească de pe harta culinară a Europei, cu cât sunt felul de mâncare care ne sunt reprezentative. Nu există nuntă fără sarmale şi nu există campanie militară românească fără fasole la cazan. Ca să nu mai vorbim despre ghiveciurile mănăstireşti care însoţesc acest neam ortodox de-a lungul posturilor", explică Mohaci în expunerea de motive.
Pentru această sărbătoare autorităţile centrale şi locale pot organiza evenimente specifice pe 15 septembrie finanţate din bugetul de stat.
"Art. 2 (1) Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc poate fi organizată de către autorităţile publice centrale, locale şi de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale. (2) Autorităţile publice centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor precizate prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate", se arată în proiectul de lege.
Iniţiativa legislativă înregistrată la Senat pentru dezbatere este semnată de 16 parlamentari PSD, printre care şi şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi un deputat independent Remus Borza (ex ALDE).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe