Prima pagină » Social » Măsuri după violenţele de Paşte. Mai mulţi poliţişti vor patrula în ţară şi elicoptere vor survola zonele cunoscute cu probleme

Măsuri după violenţele de Paşte. Mai mulţi poliţişti vor patrula în ţară şi elicoptere vor survola zonele cunoscute cu probleme

Măsuri după violenţele de Paşte. Mai mulţi poliţişti vor patrula în ţară şi elicoptere vor survola zonele cunoscute cu probleme
Mihaela Gidei
20 apr. 2020, 17:18, Social

Marcel Vela a cerut ca şi mai mulţi poliţişti să patruleze în ţară, după ce au fost mai multe violenţe în prima zi de Paşte.

Începând cu ora 17.00 vor fi 154 de grupe (constituite din 4-10 membri), efective din cadrul :

– Serviciului pentru Intervenţii şi Actiuni Speciale al Politiei Romane – 4 grupe;
– Serviciilor pentru Acţiuni Speciale ale fiecărui  judeţ, cu câte 2 grupe;
– Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, cu 18 grupe;
– Direcţiei Generale de Jandarmi a Municpiului Bucureşti, cu 12 grupe;
– Celor 8 Grupări Mobile de Jandarmi, cu câte 4 grupe.

Toţi aceştia vor fi mobilizaţi în zonele cunoscute ca fiind cu criminalitate ridicată, în cele cu persoane revenite din străinătate şi cunoscute cu preocupări infracţionale.

În Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Argeş, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, vor survola 2 elicoptere.