Rectorul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Radu Solovăstru, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că pe toate sediile care aparţin Universităţii de Arte şi Design au fost găsite, marţi, inscripţii cu cuvântul „fraudă”, scris cu vopsea roşie.
„Credem că este vorba despre un atac, despre o acţiune concertată, dar nu avem nici cea mai mică idee cine ar putea fi autorul. Am organizat o şedinţă să încercăm să ne gândim la posibile persoane care ar putea să facă acest gest. Am sesizat şi Poliţia. Nu ştim care ar fi putut să fie motivul”, a declarat Radu Solovăstru.
Au fost vandalizate Casa Matei, în care funcţionează una dintre secţiile Univeristăţii, Pavilionul de Pictură din Parcul „Lucian Blaga”, clădirea secţiei de fotografie din cartierul Zorilor, precum şi sediul central al universităţii din piaţa Unirii.