Purtătorul de cuvânt al DGA Bacău, prins sustrăgând medii de stocare date
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Bacău a fost ridicat de anchetatori, el fiind prins sustrăgând medii de stocare de date dintr-un supermarket, valoarea obiectelor ridicându-se la 500 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Purtătorul de cuvânt al DGA Bacău, prins sustrăgând medii de stocare date (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)
Oficialul DGA a fost prins în flagrant delict într-un supermarket din Bacău, "după ce a sustras diferite medii de stocare a datelor", precizează sursele citate.
Angajaţii supermarketului Real din bacău l-ar fi surprins pe oficialul DGA sustrângind stick-uri de memorie USB, valoarea obiectelor ridicându-se la 500 de lei, mai spun surse judiciare.
"Pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată, la data de 14 februarie 2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat faţă de un ofiţer al Direcţiei Generale Anticorupţie Bacău", informează, marţi, Biroul de presă al Ministerului Public.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 13 februarie 2012, acesta a sustras dintr-un supermarket din localitate diferite medii de stocare a datelor (pe care le-a ascuns în îmbrăcăminte) în valoare de aproximativ 500 lei, părăsind incinta magazinului fără a achita contravaloarea.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, precizează sursa citată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO