Putin a numit un nou ambasador la Sfântul Scaun

Publicat: 16 05. 2023, 13:27
Actualizat: 16 05. 2023, 13:29

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe noul ambasador al Federaţiei la Sfântul Scaun: el este Ivan Soltanovski, care i-a succedat lui Aleksander Avdeev, scrie agenţia Ria Novosti, invocând un decret prezidenţial.

Cu un alt decret, Putin l-a „eliberat” pe Avdeev din postul său de ambasador la Vatican şi reprezentant al Federaţiei Ruse la Ordinul suveran al Maltei, după 10 ani în acest rol.

Avdeev, 76 de ani, din 1998 până în 2002, a fost primul viceministru al afacerilor externe, apoi ambasador în Franţa. În 2008 a fost numit ministru al Culturii. Patru ani mai târziu, şi-a continuat cariera diplomatică şi în 2012 a devenit ambasador la Vatican. Soltanovski, în vârstă de 68 de ani, şi-a început cariera diplomatică în 1977.

A fost consilier al Misiunii Permanente a Rusiei la OSCE şi a fost consilier şi apoi director adjunct al departamentului pentru securitate şi dezarmare din cadrul Ministerului de Externe. Din 2003 până în 2009, Soltanovski a fost Reprezentant Permanent Adjunct al Rusiei la NATO la Bruxelles, apoi până în 2011 a lucrat ca Director Adjunct al Departamentului Cooperare Europeană la Ministerul Afacerilor Externe.

În următorii patru ani, a condus acest departament, până când a fost numit Reprezentant permanent al Rusiei la Consiliul Europei în octombrie 2015; post din care a fost alungat în noiembrie anul trecut.