Incidentul s-a produs în jurul orei 16.30
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Zalău, Claudiu Cherecheş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a fost stins de pompierii Serviciului Voluntar de Pompieri Sărmăşag, solicitaţi de urgenţă la faţa locului.
„Din cauze tehnice, locomotiva unui tren personal care circulă pe ruta Sărmăşag – Zalău a luat foc lângă un pasaj de cale ferată, la câţiva kilometri de localitatea Sărmăşag. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Locomotiva a fost decuplată de la tren şi atât ea, cât şi garnitura de tren au fost trase înapoi în staţia de pornire. După ce locomotiva a fost înlocuită, trenul şi-a reluat cursa”, a spus Claudiu Cherecheş.
Potrivit sursei citate, în acest caz cercetările continuă pentru stabilirea exactă a cauzelor şi împrejurărilor în care a izbucnit incendiul.
Trenul personal va ajunge la destinaţie cu o întârziere de circa 40 de minute.