Băiatul a băut împreună cu alţi trei prieteni doi litri de alcool, iar la final a pus un pariu cu amicii săi că va bea fără oprire un sfert din conţinutul unei sticle.
După ce şi-a dus planul la îndeplinire, băiatului i s-a făcut rău, fiind transportat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, în comă de gradul trei.
„A ajuns ieri după-amiază (marţi- n.r.) la spital, în stare gravă. Alcoolemia este foarte mare pentru un copil. Am întâlnit doar la adulţi alcoolemii de 6-7 la mie, iar în unele cazuri s-a soldat cu deces. Niciodată nu am mai văzut aşa ceva la copii”, a declarat, miercuri, medicul Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
Potrivit acesteia, băiatul a ieşit din comă miercuri dimineaţă, starea acestuia menţinându-se însă gravă.
„Are dureri mari de cap şi are ameţeli. Va fi monitorizat îndeaproape întrucât există riscuri”, a adăugat medicul ieşean.