Compania europeană Arianespace a lansat ultima misiune a rachetei Vega şi a plasat cu succes satelitul Sentinel-2C pe orbită în cadrul programului Copernicus al Uniunii Europene, destinat monitorizării mediului înconjurător, scrie Reuters.
Lansarea a avut loc în Guiana Franceză, miercuri, la ora locală 22:50, şi a fost transmisă în direct.
Această lansare marchează sfârşitul unei perioade de 12 ani pentru racheta Vega, un vehicul de lansare de mici dimensiuni proiectat de compania italiană Avio.
Vega va fi înlocuită de varianta actualizată Vega C, la sfârşitul acestui an.
Satelitul Sentinel-2C, construit de Airbus Defence & Space, va înlocui satelitul Sentinel-2A pe orbită şi va fi folosit pentru studierea defrişărilor, dezvoltării urbane şi gestionării urgenţelor, cum ar fi incendiile de pădure, inundaţiile sau erupţiile vulcanice.
Programul Copernicus, considerat cel mai import efort de monitorizare a mediului, este realizat în parteneriat de Agenţia Spaţială Europeană şi Uniunea Europeană.
Cele şase familii de sateliţi Sentinel din cadrul programului Copernicus sunt concepute să monitorizeze semnele vitale ale planetei, de la concentraţia de dioxid de carbon până la înălţimea valurilor şi temperatura oceanelor.