Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că accidentul de muncă s-a petrecut în interiorul carierei de calcar, în timp ce victima, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Costeşti, a vrut să verifice frânele utilajului.
”Astăzi, 17 martie, în comuna Costeşti, la cariera de calcar de la Bistriţa, a avut loc un accident de muncă mortal. Victima este un bărbat de 54 de ani, din Costeşti, angajat la carieră, lucrând pe un utilaj. Se pare că în momentul producerii accidentului se afla la carieră, însoţit de un alt angajat. Victima ar fi coborât din utilaj pentru a verifica frânele, la volan aflându-se colegul, care din greşeală a coborât bena utilajului, strivind victima”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, o anchetă fiind deschisă şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea.
În 1960, odată cu amplasarea Uzinelor Sodice Govora, s-a deschis în Masivul Arnota, pe teritoriul comunei Costeşti din judeţul Vâlcea, Cariera Bistriţa, de unde se extrage şi se prepară calcarul folosit în industria chimică, pentru nevoi locale şi calcarul filer, calcarul sistificare, furajer, mozaic de calcar, calcar pentru mixturi asfaltice.
La Cariera Bistriţa din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, lucrează aproximativ 200 de persoane.