"În perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul", se arată în comunicatul DNA.
Procurorii mai arată că, în mod legal, a fost revendicat un teren cu suprafaţa de 309.549 metri pătraţi, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătraţi.
"Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice", se mai arată în comunicatul DNA.
Totodată, persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de doi până la trei ani, ori să îşi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de unu la sută din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe.
"În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire. Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale", potrivit procurorilor DNA.
Concret, între aceste terenuri figurează un prim lot în suprafaţă de 27.000 de metri pătraţi pe care s-a construit parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali esteBasarab Popa, vărul primarului Radu Mazăre).
Un alt teren de 8.307,78 de metri pătraţi, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele acestuia).
De asemenea, un teren de 52.471 de metri pătraţi, situat în Parcul Tăbăcăriei, nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare Holland Development Group SA (la care acţionar şi administrator este Bogdan Gabriel Sandu, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Valentin Gheorghe Ionescu ), "care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real", arată procurorii.