- Home
- Social
- CONSTANŢA, (08.09.2011, 18:07)
- Mona Hera , Cosmin Vaideanu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Radu Mazăre o va reclama pe Elena Udrea: Probabil că va lua viteză, nu ştiu dacă de la Boc, dar de la Comisia Europeană în mod categoric
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, joi, că va sesiza Comisia Europeană, dar şi pe premierul Emil Boc, în legătură cu faptul că mai multe proiecte ale Zonei Metropolitane Constanţa sunt depuse de mai multe luni la Ministerul Dezvoltării şi nu primesc aprobarea din partea MDRT.
Urmărește
1174 afișări
Radu Mazăre (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Mazăre a spus, joi, la începerea lucrărilor de construcţie la parcarea supraetajată de la Spitalului Judeţean Constanţa, realizată cu fonduri europene, că va mai aştepta trei săptămâni până când va sesiza Comisia Europeană în legătură cu această situaţie şi crede că după aceea Elena Udrea "va lua viteză".
"Mai aştept trei săptămâni după care o voi pârî premierului şi Comisiei Europene. Probabil că va lua viteză, nu ştiu dacă de la Boc, dar de la Comisia Europeană în mod categoric va lua viteză. Este inadmisibil, şi aşa este foarte greu să depui aceste proiecte, iar cele de la Constanţa sunt puricate cu acul dacă există toate avizele, avizuleţele, dacă au fost făcuţi toţi paşii. Şi după închidem acest proiect şi-l depunem cu autorizaţie de construcţie, după cum bine vedeţi, aşteptăm. Iar tanti Nuţi ţipă pe la televizor că noi nu depunem proiecte", a afirmat Mazăre.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Întrebat de jurnalişti de ce crede că ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu aprobă proiectele, primarul a spus: "Ca să poată spune după aceea că eu nu depun proiecte".
Mazăre a precizat că proiectul privind realizarea parcării supraetajate la Spitalului Judeţean Constanţa a stat şase luni la MDRT înainte să fie aprobat.
"Începem lucrarea de construcţie a unei parcări supraetajate la spital. Este prima lucrarea majoră cu bani europeni pe care o facem în Constanţa. Lucrarea este de aproximativ patru milioane de euro, fără posibilitate de adiţionare şi sunt 265 de locuri de parcare. Singurul lucru care nu îmi place la acest proiect este faptul că a trebuit să aşteptăm şase luni la Ministerul Dezvoltării până când a fost aprobat. După cum bine ştiţi, am semnat finanţarea cu tanti Nuţi şi cu Boc acum patru luni, iar proiectul a fost depus la minister cu şase luni înainte. Şase luni a zăcut ca să fie aprobat acest proiect. Proiectul depus cu toate autorizaţiile, toate avizele, drept dovadă că a şi fost aprobat în consecinţă, a stat şase luni la minister. Uite aici documentele, confirmare de primire a cererii de finanţare în 13.10.2010. Contractul de finanţare pe care l-am semnat cu tanti Nuţi în 6.05.2011. Sunt şase luni ?", a mai spus Mazăre.
El a susţinut că şi alte proiecte din cadrul Zonei Metropolitane se află în aceeaşi situaţie, fiind depuse de mai multe luni la MDRT.
"Vreau să vă spun că o să mai aştept puţin şi o să o pârăsc pe tanti Nuţi atât premierului, cât şi Comisiei Europene pentru că mai avem proiecte care sunt depuse, toate gata, avize, licitaţii, tot ce trebuie, până la autorizaţie de construcţie şi care zac la minister. Am să vă dau exemplu: extinderea şi lărgirea drumului Mamaia-Năvodari la patru benzi, care este depus la minister pentru a fi aprobat, semnată finanţarea şi ulterior licitaţie şi începerea lucrării, este depus din iunie. Şi aşteptăm să îl aprobe tanti Nuţi. E în valoare de 11 milioane de euro. Mai avem faleza Cazinoului din Constanţa, la fel, care zace de trei luni la minister pentru a fi aprobat, din 21 iunie", a mai afirmat Mazăre, care a adăugat că numărul proiectelor depuse şi aflate la minister este mult mai mare.
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, recent, că primarul Constanţei, Radu Mazăre, a reuşit să cheltuiască doar câteva procente din fondurile europene pe care le are la dispoziţie şi că acestea îi vor fi retrase în septembrie dacă nu "face ceva cu ele".
Ea a afirmat că Primăria Constanţa a reuşit să cheltuiască doar trei milioane de euro din totalul de 91 de milioane de euro pe care Constanţa le are la dispoziţie din fonduri europene.
Citește pe alephnews.ro: Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe