O femeie de 25 de ani şi o alta de 20 de ani au fost arestate, joi seara, într-un complex de apartamente, în urma unei acţiuni de monitorizare a autorităţilor.
Femeile au fost acuzate de acte de prostituţie, în Waterford, începând din noiembrie anul trecut.
Un reprezentant al statului a susţinut, în faţa Curţii Districtuale din Limercick, că au existat o serie de clienţi în bordelul femeilor. El a spus că, după arestarea lor, femeile au admis că au fost de exploatate într-un bordel pentru câştig financiar.
Potrivit avocatului Muiris Gavin, clienţii femeilor proveneau din medii foarte sărace, descriind situaţia ca fiind „disperată”. Femeile au copii mici, care trăiesc cu alţi membri ai familiei în România.
„Acestea au fost exploatate şi sunt foarte îngrijorate de consecinţe, ele dorind doar să părăsească ţara şi să se întoarcă în România”.
Un judecător le-a condamnat pe femei la câte şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei cu condiţia să părăsească oraşul în termen de 72 de ore. Ele au un termen de încercare de un an.
Totodată, judecătorul a dispus restituirea sumei de 200 de euro, confiscată din bordel, banii urmând să le ajute pentru întoarcerea acasă.