Radu Timofte, urmărit penal în cazul achiziţionării ilegale a unui apartament

Fostul director SRI Radu Timofte este urmărit penal de procurorii DNA în cazul achiziţionării ilegale a unui apartament, dosarul fiind desprins din cel în care mai mulţi ofiţeri SRI, foşti directori adjuncţi ai serviciului, au fost trimişi în judecată în cazul unor imobile luate de la RA-APPS.

Urmărește
139 afișări
Imaginea articolului Radu Timofte, urmărit penal în cazul achiziţionării ilegale a unui apartament

Fostul director SRI, Radu Timofte (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit unor surse judiciare, lui Timofte i-ar fi fost deja aduse la cunoştinţă învinuirile.

Fostul şef al SRI este acuzat că ar fi declarat că nu are o locuinţă în Bucureşti în momentul în care a cerut o locuinţă de la RA-APPS, însă la momentul declaraţiei în acest sens el ar fi deţinut o locuinţă în Capitală.

Timofte va fi cercetat pentru înşelăciune şi fals, la fel cu cei trei foşti directori adjuncţi ai instituţiei, Ion Popescu, Ionel Marin şi Dumitru Zamfir, trimişi deja în judecată pentru aceste acuzaţii.

În 12 decembrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a generalilor în rezervă Ionel Marin şi Dumitru Zamfir, precum şi a maiorului Cătălin-Spiridon Miu, pentru înşelăciune, fals în declaraţii, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Alături de aceştia au fost trimişi în judecată şi generalul în rezervă Ion Popescu, colonelul (r) Virgil Turcu şi locotenent colonelul Marian Panaitescu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii anunţau atunci că fac cercetări, într-un dosar separat, cu privire la fostul director al SRI, Alexandru Radu Timofte, care ar fi achiziţionat un apartament în mod ilegal, detalii despre acest caz rezultând în cadrul investigaţiilor privind modul în care ofiţeri SRI şi-au cumpărat locuinţele de serviciu.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2004 - martie 2005, în calitate de adjunct al directorului SRI pe probleme de logistică, generalul Ion Popescu, prin întocmirea mai multor documente oficiale şi prin dispoziţii verbale, i-a determinat pe Virgil Turcu şi Marian Panaitescu, şeful Direcţiei Logistice din SRI, respectiv contabilul şef al Direcţiei Logistice, să închirieze şi să vândă ilegal, la preţuri subevaluate, trei apartamente situate în municipiul Bucureşti, pe strada Mihai Eminescu (zonă rezidenţială).

Apartamentele au fost închiriate şi apoi vândute ilegal foştilor directori adjuncţi ai SRI Ionel Marin şi Dumitru Zamfir, precum şi lui Cătălin-Spiridon Miu (fost consilier al generalului Zamfir).

În luna martie 2004, generalul (r) Zamfir a depus la Secretariatul General al Serviciului de Român Informaţii (SRI) o solicitare în care cerea să i se atribuie din fondul RA-APPS o locuinţă de serviciu, "menţionând în fals că nu dispune de un spaţiu locativ care să corespundă cu necesităţile familiei", se arată în rechizitoriul DNA.

În dosarul de pe rolul instanţei se mai arată că generalul în rezervă avea la acea vreme un apartament cu patru camere, în Bucureşti, pe Calea Moşilor, unde locuia alături de soţia sa şi de un copil.

Potrivit actelor din dosarul ofiţerilor SRI, şi fostul director al Serviciului, Alexandru Radu Timofte, ar fi achiziţionat un apartament în mod ilegal.

"Din documentele aflate la dosarul cauzei primite de la SRI dar şi de la RA-APPS rezultă că şi fostul director al SRI Alexandru Radu Timofte, ar fi închiriat şi acesta şi, ulterior, a cumpărat de la SRI ca locuinţă de serviciu un apartament ce-i fusese iniţial închiriat tot de la RA-APPS. Deşi procedurile au fost oarecum similare, se constată, că Alexandru Radu Timofte şi-a achiziţionat printr-un contract de vânzare cumpărare separat locuinţa de serviciu şi că la data achiziţionării acesta nu avea calitatea de militar. Din aceleaşi documente se mai poate constata că, în perioada respectivă, Alexandru Radu Timofte nu deţinea în proprietate imobil de locuit în municipiul Bucureşti, motive pentru care situaţia acestuia constituie obiectul unei cauze penale distincte", arată procurorul în rechizitoriul întocmit şi trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici