- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.03.2019, 15:35)
- Nicolae Oprea
Radu Zamfir, medicul care a supravieţuit accidentului aviatic din Apuseni, prima declaraţie ca şef la Agenţia de Transplant
Medicul Radu Zamfir, care de marţi a fost numit director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, a declarat, marţi, că principala sa grijă în noua funcţie este să mărească numărul de donatori şi astfel să scadă mortalitatea în rândul celor care au nevoie de un transplant.
Urmărește
2449 afișări
Radu Zamfir, medicul care a supravieţuit accidentului aviatic din Apuseni, prima declaraţie ca şef la Agenţia de Transplant
„În noua mea calitate pe care o deţin, prima mea grijă este să găsim şi să elaborăm o strategie prin care să mărim numărul de donatori, fiindcă, aşa cum ştim cu toţii, creşterea numărului de donatori este echivalentă cu scăderea mortalităţi pe lista de aşteptări pentru pacienţii care au nevoie de un organ pentru transplant”, a declarat, marţi, medicul Radu Zamfir, într-o conferinţă de presă organizată la Institutul Clinic Fundeni.
Potrivit noului director al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), în România este una dintre cele mai scăzute rate de donare din Europa.
„În prezent, discutăm de o rată scăzută de donare şi este mai diminuată faţă de altă ţări, iar această situaţie poate fi rezolvată printr-o bună comunicare şi o relaţie cu spitalele care sunt acreditate pentru donarea de organe, cu coordonatorii din teritoriu şi cu centrele de donare”, susţine Zamfir.
Acesta mai susţine că pentru o familie este destul de greu să accepte moartea cerebrală a unei rude, dar că prin donare, familia trebuie conştientizeze că poate salva simultan mai mulţi pacienţi.
„Este greu să fii în faţa unei probeleme noi, în contextul în care ai suferit deja o traumă, moartea cerebrală fiind echivalentul morţii pacientului respectiv, care are un impact deosebit asupra familiei. Familia trebuie să depăşească trauma şi să realizeze că poate să ajute simultan mai mulţi oameni prin donarea de organe”, a mai declarat medicul Radu Zamfir.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, l-a numit, începând cu marţi, 5 martie, pe Radu Zamfir, supravieţuitor al tragediei din Munţii Apuseni, director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
Medicul Radu Zamfir este unul dintre supravieţuitorii accidentului din Apuseni. În accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014, în Munţii Apuseni, au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe