- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raed Arafat: 145 de persoane căzute în stradă si un alt deces asociat căldurii, în ultimele 24 de ore
Serviciile de Ambulanţă şi SMURD au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 6.585 de apeluri, dintre care 145 pentru căzuţi în stradă, şi încă un deces, al şaselea din ultima săptămână, asociat caniculei, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, subsecretarul de stat al MS, Raed Arafat.
Raed Arafat: 145 de persoane căzute în stradă si un alt deces asociat căldurii, în ultimele 24 de ore (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"De joi, de la ora 5.00 şi până vineri la aceeaşi oră, au fost înregistrate la Serviciile de Ambulanţă şi SMURD 6.585 de apeluri, cu 145 de căzuţi în stradă. De asemenea, a fost înregistrat încă un deces, la Vaslui, acesta fiind al şaselea din ultima săptămână (patru la Constanţa, unul la Tulcea şi altul la Vaslui) , unde căldura este considerată factor favorizant pentru pierderea vieţii", a explicat oficialul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
În Capitală, numărul celor căzuţi în stradă sau care au leşinat de căldură a ajuns, în primele opt ore ale zilei de vineri, la 85, din cele 272 de urgenţe înregistrate de către Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIF), a declarat, agenţiei MEDIAFAX, managerul instituţiei, Alis Grasu.
Astfel, în primele opt ore am primit 481 de solicitări, dintre care 272 de urgenţe, 27 de căzuţi în stradă, 57 de lipotimii şi sincope şi o insolaţie, a adăugat medicul.
În pofida variaţiilor semnificative ale temperaturii ambiante, organismele homeoterme, adică cele care trăiesc în toate mediile de viaţă, menţin o temperatură relativ constantă, realizând un echilibru între producerea şi eliminarea căldurii. Căldura corpului provine din metabolism şi din mediul înconjurător, a adăugat subsecretarul de stat Raed Arafat.
Totuşi, cei care se expun timp îndelungat la soare în zilele caniculare pot suferi un şoc termic, adică temperatura corpului ajunge la 40 de grade Celsius şi peste. Cei mai afectaţi de caniculă sunt copiii al căror sistem de reglare este nedezvoltat şi bărânii unde acest sistem este afectat, dar şi cei cu boli cronice.
"Şocul termic este mai frecvent la extremele de vârstă, se poate instala uşor şi la cei cu afecţiuni cronice neurologice, cardio-pulmonare, dar şi la la cei ce primesc medicaţie care interferă cu echilibrul hidroelectrolitic (diuretice, anticolinergice, tranchilizante). De asemenea, există şocul termic de efort, întâlnit la categoriile ce efectuează efort fizic intens de durată, precum muncitori, militari, fotbalişti, maratonişti şi la consumatorii de cocaină şi amfetamine", susţin medicii.
Cele mai grave complicaţii ale şocului termic sunt disfuncţii multiple de organ, respectiv: encefalopatie, insuficienţă renală acută, insuficienţă respiratorie acută, ischemie intestinală, leziuni pancreatice, complicaţii hemoragice.
Tratamentul şcolului termic presupune scăderea temperaturii până la 39 de grade Celsius.
Pentru a preveni ambele tipuri de şoc termic este recomandată aclimatizarea treptată la căldură, suplimentarea cu apă potabilă şi aport adecvat de sodiu, dar mai ales evitarea expunerii la soare în perioada orelor 10.00-17.00.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO