Prima pagină » Social » Incident tragic în Teleorman: Pompierii au fost sesizaţi că trei persoane, cu vârste între 18 şi 37 de ani, s-au înecat

Incident tragic în Teleorman: Pompierii au fost sesizaţi că trei persoane, cu vârste între 18 şi 37 de ani, s-au înecat

Incident tragic în Teleorman: Pompierii au fost sesizaţi că trei persoane, cu vârste între 18 şi 37 de ani, s-au înecat
Cosmin Pirv
19 iun. 2020, 22:21, Social

Potrivit ISU Teleorman, pompierii au fost sesizaţi că trei persoane s-au înecat. Este vorba de bărbaţi cu vârste de 18, 34 şi 37 de ani.

La faţa locului, pompierii au constatat că cei trei erau inconştienţi într-un cămin de apă, în care se simţea un miros puternic, astfel încât pompierii au folosit măştile ca să poată intra să îi scoată pe cei trei.

Echipele medicale sosite la faţa locului l-au transportat la UPU Alexandria pe bărbatul de 37 de ani, iar celorlalţi le-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes.

ISU a intervenit cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o barcă de salvare, o autospecială de descarcerare şi două echipaje SMURD. De asemenea, la locul incidentului au intervenit şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.