- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.12.2019, 20:01)
- Departamentul Social - Mediafax
Video Raed Arafat, şeful DSU, a spus de ce nu a tratat personal pacienţi la Colectiv: Cel care coordonează nu pune mâna
Raed Arafat a explicat că la intervenţia din Colectiv au fost folosite în total 64 de ambulanţe, iar spitalele au făcut o treabă „extraordinară” în privinţa mobilizării. Şeful DSU spune că la faţa locului nu a putut ajuta răniţii pentru că organiza spitalele şi discuta cu ministrul.
Urmărește
488 afișări
„Bucureştiul, la Colectiv, în total s-au folosit 64 de ambulanţe, în total, din care 3 cu câte 4 tărgi. Ca cifră, număr, Bucureştiul a făcut faţă chiar foarte bine. Timpul: avem în 43 de minute, erau angrenate 48 de ambulanţe. Nu (e mult, n.r.)”, a declarat seful DSU la Marius Tucă Show.
La Bucureşti, acum e capacitatea mult mai mare faţă de resursele angrenate la Colectiv, anunţă Raed Arafat.
„Toată lumea a zis că orice capitală din Europa ar fiavut o problemă să mobilizeze astfel de forţe. Bucureştiul a mobilizat resurse - puteam să mobilizăm din alte judeţe dacă noi stiam că va dura foarte mult. Numai că faza de intervenţie acută a durat aproape 2 ore. Ce este iarăşi ok”, a mai explicat acesta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Arafat spune şi de ce nu a îngrijit răniţii, în contextul în care a fost criticat: „Când am sosit acolo, anumite lucruri le-am comandat eu, anumite lucruri le-am preluat. Am început să vorbesc - am fost criticat că vorbeam la telefon. Regulile de bază în medicină de dezastre spun că cel care coordonează nu pune mâna pe cazuri individuale. Obligatoriu. Discutam cu colegii, vedeam că se resuscitează pe jos, dar în acelaşi timp, grija mea era: la Floreasca îmi spuneau colegii că sunt 50 şi ceva de bolnavi”, a explicat Arafat.
88 de tineri au fost intubaţi în noaptea respectivă.
„Când ştii că ai 88 de intubaţi, îiti trebuie aparate. Am început să dau telefoane, vorbeam cu ministrul Sănătăţii şi îi spuneam: am nevoie de aparatură suplimentară. El a găsit la Fundeni, în altă parte. A fost o muncă titanică să ţinem situaţia sub control. În prima noapte, singurele decese au fost cele din prespital, în afară de unul. În rest, spitalele au făcut o treabă extraordinară”, spune sursa citată.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe