Prima pagină » Social » Reacţia liderului politic al Hamas când a aflat vestea că i-au fost ucişi trei copii

Reacţia liderului politic al Hamas când a aflat vestea că i-au fost ucişi trei copii

Trei fii ai liderului Hamas în străinătate, Ismail Haniyeh, au fost ucişi într-un atac israelian în Gaza, fiind afectaţi şi câţiva nepoţi.
Reacţia liderului politic al Hamas când a aflat vestea că i-au fost ucişi trei copii
Daniel Contescu
11 apr. 2024, 10:37, Social

„Sunt martiri, moartea lor nu va afecta Hamas”, a spus liderul grupării teroriste. IDF a confirmat ştirea, spunând că toţi sunt „agenţi militari Hamas”.

Un videoclip a înregistrat momentul în care vestea morţii celor trei copii ai săi i-a fost comunicată lui Ismail Haniyeh, în timp ce acesta se afla la Doha, Qatar.

„Fie ca Dumnezeu să aibă milă de ei”, a comentat el. „Acum putem continua”, spune apoi Ismail Haniyeh, după care face semn invitaţilor că pot merge mai departe.

Mulţi de pe reţelele de socializare au comentat reacţia lui, considerând-o rece şi detaşată.